Despre cultură şi iubirea aproapelui

Vă supunem binevoitoarei Dumneavoastră atenţii un comentariu preluat de la The Colson Center for Christian Worldview, despre cultură şi iubirea aproapelui. Centrul Colson pentru Viziunea Creştină asupra Lumii caută mijloacele să construiască o mișcare a creștinilor care se angajează să trăiască și să apere viziunea creștină. Îmbină lucrul cu creștinii și organizațiile creștine din întreg spectrul confesional pentru a promova Împărăția lui Dumnezeu, concentrându-se asupra problemelor critice ale zilelor noastre, cum ar fi sfințenia vieții umane, apărarea căsătoriei, protecția libertății religioase, precum și restaurarea virtuţilor și a eticii în viața publică. Chiar dacă cometariul provine şi analizază  situaţia din SUA, cred că poate constitui şi pentru noi, AGRIŞTII, un imbold la reflecţie asupra implicării noastre în viaţa publică. Poate că se vor găsi cititori care să-şi exprime opinia ci şi să-şi împărtăşească experienţa în promovarea unei viziuni creştine asupra lumii, care este şi misiunea asociaţiei în care activăm.  Traducerea a fost făcută de Ana-Maria Lăcan, membră AGRU Cluj, căreia îi mulţmim pentru efort. Cei interesaţi pot găsi informaţii la zi accesând adresa: http://www.colsoncenter.org/
Ar trebui creștinii să se implice în cultură? Sau ar trebui doar să iubim aproapele?
John Stonestreet|Published: August 1, 2016 8:00 AM

Poate fi greu pentru creștini să privească obiectiv cultura deoarce suntem integrați în ea. Dar acesta nu este un motiv pentru care să nu încercăm să o transformăm.

De peste două decenii, Andy Crouch este una dintre vocile cele mai importante în discuția relației dintre creștini și cultură. Începând de la munca sa în editarea revistei re:genesis, până la cărți precum „Culture Making: Recovering Our Creative Calling”, Crouch a ajutat nenumărați evangelici în navigarea printre bancurile de nisip în care credința și cultura se pot întâlni fără a eșua.

De aceea sunt puțin derutat de ceea ce el a scris asupra subiectului culturii în Christianity Today.

Articolul avea titlul provocator „Nu vă implicați în „Cultură”, căci nu există”. Acum, așa cum vă poate explica orice autor, nu ei sunt cei care propun titlul, așa că nu ar trebui criticate articolele doar pentru atât.

Dar în acest caz titlul a exprimat esența argumentelor lui Crouch. El scria „O națiune de 300 de milioane de oameni, mai ales una așa de grandios diversă ca a Statelor Unite nu are o „cultură” monolitică”. Dacă are un „etos național”, acesta este „contestat, provocat și reimaginat în mod permanent de unele grupuri în cadrul națiunii și ignorat sau respins în mod activ de altele”.

Acum, în mare sunt de acord cu această analiză, cu unele ezitări la care voi ajunge imediat. După cum ne reamintesc în mod dureros evenimentele recente din Baton Rouge, Minnesota și Dallas, există diferențe reale în modul în care oamenii experimentează și percep viața americană.

Sunt, în mare, de acord cu Crouch chiar și atunci când spune că modul cel mai bun în care ne putem folosi timpul și resursele limitate este să „ne iubim aproapele”, prin care vrea să spună „oameni reali într-un loc real”, și să „trăim cu credință în culturile noastre particulare și să avem încredere că Dumnezeu va țese din credința noastră mântuirea cosmică pe care ne-a promis-o și pe care a împlinit-o prin Fiul său”. Absolut.

Unde nu sunt de acord cu el este în aceea că aceasta nu este o propunere „ori, ori”. Putem ca în același timp să ne iubim aproapele din carne și oase și să ne opunem în mod activ, strategic și sistematic la ceea ce Crouch numește „sisteme de ideologie și influențe care operează independent de Dumnezeu”.

Nu sunt sigur ce altă alegere putem face, până la urmă. Nu numai că putem merge și mesteca gumă în același timp, dar uneori trebuie să facem acest lucru. Analiza lui Crouch subestimează impactul culturii. Chiar dacă e adevărat că nu există o cultură americană monolitică (până la urmă, ce cultură poate fi descrisă astfel?), unele idei, curente, artifacte și practici se ridică deasupra variilor subcurente ce există în societatea noastră și devin parte a vieții noastre colective. Iată și un exemplu în două cuvinte: Pokémon Go.

Mai mult, așa cum am văzut în cazul căsătoriilor între persoane de același sex și drepturilor homosexualilor în general, unele idei și practici asociate odată cu unele subculturi și minorități mici pot deveni, cu ajutorul opiniilor elitei și rețelelor majore de televiziune, să devină generalizate cu o viteză uimitoare.

O dată ce aceste idei și practici devin acceptate, de la oamenii reali se cere o conformare în mod real, chiar dacă aceste idei și practici le contrazic convingerile cele mai profunde. A ne iubi aproapele înseamnă să identificăm aceste idei destul de devreme încât să le putem diminua impactul acolo unde se poate.

Pentru a ne exprima cât mai simplu, a ne iubi aproapele presupune preocupare, analiză, chiar acțiune la nivel cultural. Nu putem iubi individul fără a lupta împotriva curentelor culturale mai mari care l-ar putea afecta în mod negativ.

După cum spuneam, nu e că că nu sunt de acord cu Crouch, cât că am considerat, citind acest articol, că e nevoie de unele clarificări.

Desigur, „implicarea” va avea un sens diferit în funcție de circumstanțe. Pentru unii, va fi o conștientizare plină de grijă combinată cu rugăciune. Pentru alții va fi o abordare mai activă în piața de idei, recapturându-ne chemarea creativă și a crea în mod concret cultură, din nou acțiune însoțită de rugăciune.

Și pentru toți trebuie să fie ceva ce facem pentru oamenii din carne și oase din jurul nostru: să-i iubim în mijlocul locurilor și situațiilor concrete unde ne-a așezat Domnul.
a consemnat Marian Boian