Istorie

Scurt Istoric

La 23 noiembrie 1929, se deschidea la Blaj congresul de constituire al AsociaÅ£iei Generale a Românilor UniÅ£i (AGRU). ÃŽntre această dată ÅŸi reînfiinÅ£area din 1990 s-a intercalat ÅŸi un lung ÅŸi trist hiat (1948-1989), cum bine se ÅŸtie. Dar suntem datori să rememorăm entuziasmul înfiinţării AGRU de atunci ÅŸi activitatea meritorie a primilor ani, pe care ne străduim să o continuăm într-un context nou. Din 1922 era Papă marele Pius XI, numit Papa AcÅ£iunii Catolice, care îi îndemna cu deosebită insistenţă pe laici să se angajeze în opera de apostolat a Bisericii, “pentru a aduce omenirea iarăşi la Cristos… pentru a face să pătrundă spiritul creÅŸtin în toate fibrele ÅŸi manifestările vieÅ£ii omeneÅŸti, publice ÅŸi particulare… pentru reîncreÅŸtinarea societăţii cu toate elementele ÅŸi cu toÅ£i factorii ei”, precizează părintele Aloisie Tăutu, Asistentul ecleziastic de atunci al AGRU [1]. PreoÅ£ii de elită pe care îi aveam, precum ÅŸi intelectualii cu simÅ£ de răspundere, au înÅ£eles imperativul zilei ÅŸi au răspuns apelului.

Dar mai era un motiv, specific situaÅ£iei noastre, care a determinat înfiinÅ£area AGRU în acel moment: fraÅ£ii din cealaltă strană porniseră o acÅ£iune de sufocare a Bisericii Române Unite, vânturând în parlament propunerea ca ea să fie trecută printre cultele minoritare. Nici nu se încheiase bine primul deceniu de la Unire, se mai trăia euforia Zilei celei mari, pregătită împreună de toÅ£i românii… Iată că, mutatis mutandis, în 1929 ÅŸi 1990, ceea ce a determinat naÅŸterea/renaÅŸterea AGRU, a fost conÅŸtiinÅ£a datoriei de a “susÅ£ine ÅŸi apăra Biserica noastră, intensificarea vieÅ£ii spirituale a membrilor, îndrumarea vieÅ£ii publice ÅŸi private conform eticii creÅŸtine, în sentimentul iubirii de neam ÅŸi patrie” [2] (Episcopul de sfântă amintire Vasile Aftenie avea să folosească, în 1940, formula: “pentru Biserică, Neam ÅŸi Å¢ară”). Atâta doar că în 1929 asperităţile istorice erau mai atenuate decât cele trăite de noi în ultima jumătate de veac. Dar atunci, ca ÅŸi acum, era fermă dorinÅ£a noastră de pace interconfesională.

La 29 noiembrie 1929 deci, lua formă concretă, prin congresul patronat de Mitropolitul Vasile Suciu, dorinţa exprimată în diverse întruniri şi conciliabule locale în Transilvania, de a opune asaltului secularizării (atunci încă nu se folosea termenul) şi atacurilor contra Instituţiei Bisericii, un laicat responsabil, organizat, puternic. Primul preşedinte a fost ales Valeriu Pop, un tânăr avocat din Bistriţa, preşedintele comitetului de iniţiativă, iar secretar general Augustin Popa, profesor la Academia teologică din Blaj (nu era preot). Membri marcanţi: prof. Iuliu Haţieganu, Nicolae Drăgan, Romul Boilă, Alexandru Borza.
Multiple activităţi aveau să se desfăşoare. Cele mai mobilizatoare erau congresele generale, care se ţineau în diferitele localităţi pentru a anima toate regiunile: Blaj, Carei, Oradea, Sighet, Aiud, Lugoj, Satu Mare. Din rapoartele congreselor eparhiale se vede ce capilară era organizaţia: şi satele erau antrenate (fiecărui paroh i se trimitea statutul), se ţineau prelegeri, se organizau pelerinaje, se ridicau troiţe. La Cluj se organizase AGRU Copiilor. Dintre diferitele realizări amintim: federalizarea reuniunilor mariane (UMFRU = Uniunea Mariană a Femeilor Române Unite) şi înfiinţarea ASTRU (=Asociaţia Studenţilor Români Uniţi), cu care se colabora; conferinţe publice, cu subiect religios sau de cultură generală; editarea unui bogat buletin (director părintele Ion Agârbiceanu); publicarea de broşuri, în două colecţii, pentru popor şi pentru intelectuali, precum şi a unui foarte căutat calendar; înaintarea de memorii autorităţilor, pentru apărarea Bisericii noastre; un pelerinaj la Roma şi, bineînţeles, acasă (Nicula, Bixad etc.); concursuri pentru elevi, dotate cu premii.
O dovadă de eficacitatea noii asociaţii este replica FOR (=Frăţia Ortodoxă Română), care nu a întârziat să ia fiinţă.

Când preşedintele Valer Pop s-a angajat în viaţa politică militantă, conform angajamentului iniţial, şi-a prezentat demisia (prof. dr. Iuliu Haţieganu specificase că în AGRU singura politică este cea a Crucii). La fel şi secretarul general. Au fost aleşi generalul Dănilă Papp, preşedinte, şi prof. Iacob Crişan, secretar general. Vicepreşedintele prof. Alexandru Borza, preşedintele eparhial Cluj, s-a ocupat ulterior efectiv de activitate, generalul Papp fiind numit ministru al României la Vatican. În această formaţie a fost surprins AGRU la instalarea comunismului şi interzicerea legală a activităţii Bisericii Greco-Catolice, după ce suferise în urma diktatului de la Viena, zona ocupată fiind preponderent greco-catolică.

ÃŽn anii catacombelor nu se poate vorbi de o activitate AGRU colectivă; singuratecii membri îşi trăiau credinÅ£a ÅŸi, cu toată discreÅ£ia, o comunicau altora. Iar participarea la servicii religioase din bisericile catolice de rit latin era nu numai o profesiune de credinţă, ci ÅŸi o deschisă acÅ£iune de protest. MulÅ£i au suferit pentru protejarea preoÅ£ilor ascunÅŸi ÅŸi îi rugăm pe toÅ£i cei ce cunosc asemenea cazuri concrete, să le comunice, să nu se uite nimic, să nu ÅŸtirbim tezaurul Bisericii Martire. Mai amintim comunicări la diferite sesiuni ÅŸtiinÅ£ifice, în care se sublinia rolul Blajului în cultura ÅŸi istoria naÅ£ională. Subtextul era elocvent. Iată câteva forme de “manifestare contra”. Mă gândesc la comemorarea celui de al ÅŸaptelea centenar al naÅŸterii “Divinului Poet” Dante Alighieri, organizată de decanul Facultăţii de Litere din Cluj, prof. Mircea Zaciu (1965); tot dânsul, la centenarul Agârbiceanu, a vorbit despre Părintele Agârbiceanu ÅŸi ne-a oferit cartea Ceasuri de seară… cu dedicaÅ£ia “… în semnul comunei credinÅ£e ÅŸi speranÅ£e, întruchipată de Agârbiceanu…” (1982). Se făceau comunicări, pe teme de istorie, în care era implicat Blajul. Sunt fericită că am putut publica, în colaborare cu prof. Marcel Åžtirban, Consiliul NaÅ£ional Român din Blaj (1918-1919), 2 vol., în 1978 ÅŸi 1980, lucrare premiată de Academia RSR, în care figurau ÅŸi fotografii ale Martirilor noÅŸtri. Profesorii Teodor Seiceanu ÅŸi Ion BuzaÅŸi, în curajoasa lor antologie, Blajul, vatră de istorie ÅŸi cultură (1986), au inclus ÅŸi texte ale unor autori care muriseră în închisoare (pr. acad. Zenovie PâcliÅŸanu). ÃŽn ocazionalele călătorii în apus, se lua contact cu exponenÅ£i ai vieÅ£ii catolice. Merită să fie subliniată acÅ£iunea de mare curaj a profesoarei Doina Cornea, care în 1988 i-a adresat Sf. Părinte o scrisoare deschisă, prin care îi cerea se ne ocrotească.

După 1989, spontan, în diferite centre, s-au născut organizaÅ£ii de laici; unii le-au numit de-a dreptul AGRU, cu gândul la cele dinainte de 1948. AÅŸa ÅŸi la Cluj, unde vechiul AGRU îşi avusese sediul central. Membrii comitetului de iniÅ£iativă au înÅ£eles că, înainte de a modifica vechiul statut, conform necesităţilor anului 1990, trebuie să se facă doar uÅŸoare retuşări ÅŸi după o perioadă de activitate ÅŸi verificări, să se aducă la zi. Acum este momentul; experienÅ£a acumulată în acest ultim deceniu permite – sau chiar pretinde – modificarea. Spre bucuria noastră, esenÅ£a rămâne valabilă; suflul înnoitor al Conciliului Vatican II a confirmat-o.

Ceea ce este însă foarte schimbat, este omul: cu toţii am fost marcaţi de cele pătimite. Teroarea trăită ne-a făcut inerţi, închişi în noi, fără simţul acut al răspunderii; toate bazate pe lipsa educaţiei religioase, slăbirea familiei, egocentrism. Deci cei ce ne angajăm în opera de apostolat, de reevanghelizare a României, trebuie fiecare să înceapă cu sine însuşi.

ÃŽn ordinea urgenÅ£ei s-a plasat educaÅ£ia (să nu spunem alfabetizarea) copiilor ÅŸi adulÅ£ilor, formarea de cadre didactice conÅŸtient creÅŸtine, capabile să formeze generaÅ£iile care se ridică. De aceea s-a preconizat un Secretariat pentru învăţământ, care oferă vara zile de reculegere ÅŸi discuÅ£ii (Universitatea de Vară), un modest Buletin Informativ ÅŸi concursuri pentru elevi. PrezenÅ£a în viaÅ£a culturală e dată de Centrul de Studii “Timotei Cipariu” – oferă conferinÅ£e ÅŸi simpozioane consacrate problemelor de actualitate, formaÅ£iei religioase, istoriei Bisericii ÅŸi culturii. ÃŽn domeniul presei, care se cere întărit, avem câteva prezenÅ£e de mare valoare; e nevoie de un post de radio, Memoriile înaintate autorităţilor de Stat se vede ce rezultat au avut. E urgentă nevoie de o organizare a educaÅ£iei familiale ÅŸi a culturii vieÅ£ii. E în curs demararea unui secretariat pentru vârsta a treia; să păşim în lumea artelor (scenică, a culorii, formei, sunetului, cuvântului): începutul este promiţător. E neglijată lumea rurală ÅŸi muncitorească. Să deÅŸteptăm în fiecare fiu al Bisericii conÅŸtiinÅ£a că este o fiinţă unică, înzestrată cu o carismă personală ÅŸi că va da seamă pentru felul cum ÅŸi-a realizat-o. PrezenÅ£a creÅŸtinilor maturi în viaÅ£a Cetăţii este o obligaÅ£ie nu numai patriotică, ci ÅŸi de fii ai Bisericii. La fel discutarea problemelor azi acute: mondializare, globalizare, Europa bancherilor sau a spiritului, ecologie integrală, prezenÅ£a femeilor în viaÅ£a publică, identitate confesională etc.

ÃŽn afara graniÅ£elor am luat legătura cu fraÅ£ii din diaspora; apelul din 1996 a găsit mai mare ecou decât cele precedente ÅŸi chiar ajutor financiar pentru proiectele AGRU (publicarea corespondenÅ£ei Episcopului de fericită amintire Ion Suciu etc). Cu greco-catolicii din lume am avut relaÅ£ii sporadice; constante cu italo-albanezii din Calabria cu care urmează să ne înfrăţim. AcÅ£iunea Catolică Italiană, prototipul de organizaÅ£ie de apostolat laicală, recomandată de Conciliul Vatican II, a primit AGRU cu braÅ£ele deschise ÅŸi prin ea AGRU a participat la fondarea unui Forum InternaÅ£ional de AcÅ£iuni Catolice naÅ£ionale (1991) ÅŸi ulterior la diferite congrese (delegatul nostru a ajuns până în Argentina!). S-a reluat colaborarea de dinainte de război cu Pax Romana; relaÅ£ii nou stabilite cu Pax Christi (apărarea drepturilor omului), AsociaÅ£ia de prietenie promovată de François Agofroy ÅŸi continuată de soÅ£ia sa, Claudine, CRAL (=Communaute Romande de 1’Apostolat des Laics, cu sediul la Lausanne), Europe Chrétienne, AsociaÅ£ia InternaÅ£ională Sf. Caterina (declaraÅ£i membri în urma unui simpozion dedicat sfintei) etc. Dacă însă este important să comunicăm cu lumea, prioritar este apostolatul la noi acasă, reîncreÅŸtinarea României.

Problemele delicate pe care trebuie să le rezolvăm ne cer mult Har de Sus, şi preoţi formaţi anume pentru colaborarea cu laicii. Relaţiile noastre cu fraţii ortodocşi să fie ferme, dar pline de caritate. Marea împăcare va veni când Spiritul ne va considera maturi; iar noi trebuie să pregătim momentul.

ConfraÅ£ii mai tineri, care au preluat AGRU, să fie siguri de colaborarea noastră. Important este să comunice bine între ei, prin întâlniri dese. Amintim ce bucurie am avut cu diferite ocazii, la Blaj, Lugoj, ÅžiÅŸeÅŸti, BucureÅŸti, Oradea, Cluj, Târgu MureÅŸ. Numai unindu-ne toate forÅ£ele vom fi “SoldaÅ£i buni ai lui Cristos”, “zid în jurul Bisericii”, cum ne îndeamnă, peste veacuri, marele nostru Inochentie.

(V.L. – ViaÅ£a CreÅŸtină, nr. 21-22/1999)

[1] În Conferinţa programatică ţinută la Congresul General din Carei, 1935.
[2] Statutul AGRU, art. 2, p. a, b, c, d.