LA UMBRA CRUCII TALE

„La Umbra Crucii Tale”
Întâlnirea cu Isus Mântuitorul, Biruitor asupra morţii, este posibilă în multe moduri. Cântecul-rugăciune este una din modalităţile de primenire a sufletului.
Duminică, 29 martie 2015, parohia greco-catolică, din vestita comună maramureşeană Ieud a organizat un concert de pricesne şi cântece religioase în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania din Baia Mare.
Concertul, la prima ediţie, a avut loc în monumentala biserică parohială „Adormirea Maicii Domnului” a început la orele 16 şi a durat până târziu în noapte.
Copiii din Ieud îmbrăcaţi în frumosul port local au adus în biserică o mare cruce de lemn, pe care au culcat-o în faţa Altarului şi în locaşuri special făcute au pus lumânări, care au ars în tot timpul concertului. Fiecare formaţie corală, fiecare solist ori solistă ne-au făcut să ascultăm nemişcaţi minunatele cântece pe care le-au interpretat. Câteva nume ale interpreţilor profesionişti: soprana Natalia Buciuman, Florentina Giurgi, Ileana Bumbar, Rafila Bărbos, pr. Criatian Pomohaci. Solişti au fost conduşi în biserică de cortegiul coconilor din Ieud, care au fost ca un decor viu.
Au fost prezente corurile parohiilor greco-catolice din Dragomireşti, Strâmtura, Vişeu de Sus, Giuleşti, corul gazdelor şi corul coconilor din Ieud-Plopşor.
O remarcă aparte merită corul tinerilor din Strâmtura, condus de protopopul de Iza Vasile Codrea. Tânărul preot Ioan Costin, parohul din Ieud, a oferit câte o diplomă de participare tuturor formaţiilor şi soliştilor, găsind pentru fiecare câteva alese cuvinte de mulţumire.
Grupul nostru format din 25 de agrişti de la filiala Baia Mare III, care s-au deplasat la Ieud, doresc să mulţumească şi pe această cale, încă o dată, IEUDENILOR, pentru că s-au întors acasă cu sufletul mai bogat şi mai pregătiţi să întâmpine Învierea Domnului.
Pace ÅŸi Bine!
Gheorghe Pop