După 25 de ani

Preambul
La Adunarea Generală a Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi, Greco-Catolici (AGRU), care a avut loc la Târgu-Mureș, în Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, în zilele de 23 – 24 mai 2014, s-a luat decizia schiţării unei cronologii, aş spune eu a consemnării într-o cronică, a renaşterii AGRU-lui.
În lunga perioadă în care Biserica Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii şi toate instituţiile ei desfiinţate, trebuie să fim conştienţi că AGRU nu a avut cum să existe, chiar dacă credincioşii care participau la celebrările liturgice din catacombe au fost membrii AGRU, ori ştiiau de faptul că a existat o asemenea asociaţie. Renaşterea AGRU-lui a fost posibilă doar după ieşirea în public a Bisericii Greco-Catolice. Consider că piatra de temelie a cronologiei-CRONICII AGRU-este ziua în care a avut loc prima manifestare publică a bisericii noastre, oriunde şi oricum s-a întâmplat aceasta. Pentru Baia Mare şi pentru Lugoj această zi este 21 ianuarie 1990. Începând din 1991 această zi a fost comemorată în Baia Mare, în principal în parohia Baia Mare III.
La 25 de ani de la acea memorabilă zi consemnăm discursul/mărturie al preotului Simion Mesaroş, asitentul spiritual al AGRU-Filiala Baia Mare III şi paroh al bisericii „Sfântul Anton de Padova”.
Discursul pe care puteţi să-l citiţi în contiunarea acestui preambul a fost rostit în biserica „Sfântul Anton de Padova” duminică, 18 ianuarie 2015, mărturisitorul fiind unul din principalii organizatori ai primei Sfinte Liturghi publice în Baia Mare după 41 de ani de interdicţie:
„21 ianuarie 1990-21 ianuarie 2015-01-21
25 de ani de la ieşirea în public a Bisericii Greco-Catolice.
Se împlinesc la 21 ianuarie 2015, 25 de ani de la prima manifestare publică a Bisericii Greco-Catolice după schimbarea regimului comunist.
În cursul lunii decembrie 2014, în urmă cu o lună, s-au aniversat cu mult zgomot 25 de ani de la revoluţia începută la Timişoara prin 16+17 decembre 1989 şi continuată apoi la Bucureşti şi în alte centre din ţară. Ştim deja destul de multe despre cele petrecute atunci dar şi mai multe nu ştim.
Ştim de exemplu că în timp ce Securitatea secera cu gloanţe vieţile unor tineri la Timişoara, Patriarhia de la Bucureşti a dat un comunicat oficial în care îi numea pe aceşti eroi revoluţionari, huligani. Şi ştim că după ce au fost ucişi, cadavrele lor au fost încărcate în camioane, duse la Bucureşti şi arse înt-un crematoriu fără ceremonie religioasă şi fără să se mai ştie ceva despre ei.
Însă, cu ocazia comemorării a 25 de ani din decembrie 2014, a fost trecut totul sub tăcere, deşi faptul este foarte bine cunoscut de toată lumea. Patriarhul, conştient de greşeala imensă pe care a făcut-o dând acest comunicat s-a ascuns după aceea timp de 3-4 luni la Mănăstirea Sinaia, neştiind cum vor evolua evenimentele. Însă, prin aprilie 1990 văzând cine sunt noii conducători a revenit la post aşa cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Aşa ştim noi să-i amestecăm pe eroi cu huliganii şi trădătorii, iar în cele din urmă, să-i facem pe trădători eroi, iar despre eroii adevăraţi nici să nu vorbim, ci să-i transformăm în cenuşă la crematoriu.
Punând acum puţin modestia la o parte voi spune că, dacă trebuie să vorbim despre Biserica Greco-Catolică şi evenimentele petrecute în urmă cu 25 de ani mă consider una dintre persoanele îndreptăţite să vorbească despre acest subiect, fiind un cunoscător autentic a ceea ce s-a petrecut atunci, şi nu numai un cunoscător autentic, dar şi un actor în prima linie.
Biserica Greco-Catolică s-a aflat din punct de vedere legal în afara legii de la 1 decembrie 1948 până ls 30 decembrie 1989. Deci din punct de vedere legal la 22 decembrie 1989 cât şi în sărbătorile Crăciunului 1989 Biserica Greco-Catolică nu exista. Un document emis la 30 dembrie 1989 de Guvernul provizoriu al României menţiona că anulează decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948 şi că, Biserica Greco-Catolică despre care s-a spus vreme de 41 de ani că nu există, de fapt există.
ÃŽn sărbătorile Crăciunului 1989, deci ulterior zilei de 22 decembrie 1989, preoÅ£ii greco-catolici cu activitate în catacombe au sărbătorit Crăciunul în catacombe ca ÅŸi mai înainte ÅŸi deci în clandestinitate, pentru că Biserica Greco-Catolică era încă interzisă prin lege. Eu am celebrat Sfânta liturghie în 25 decembrie 1989 cu credincioÅŸii greco-catolici din Hoteni, în casa lui Hotea Åžtefan ÅŸi Ileana unde de ani de zile slujeam pe ascuns. A doua zi de Crăciun, 26 decembrie 1989, am celebrat Sfânta Liturghie în apartamentul meu din Baia Mare cu un grup de credincioÅŸi care venea sistematic, de ani de zile, duminica ÅŸi în sărbători, ÅŸi mulÅ£i dintre aceÅŸtia trăiesc ÅŸi pot să confirme. A treia zi de Crăciun, 27 decembrie 1989, am celebrat Sfânta Liturghie la TârÅŸolÅ£- în Å¢ara OaÅŸului – tot aÅŸa, într-o casă la un credincios unde de ani de zile slujeam pe ascuns.
Aşadar, Biserica Greco-Catolică n-a participat în 22 decembrie nici la alungarea cuplului Ceauşescu, nici la prinderea lui, nici la judecarea lui şi nici la execuţia criminală a acestui cuplu, în cea mai sfântă zi a anului 1989, ziua de Crăciun.
Episcopul Alexandru Todea şi preoţii din dieceza Blajului au celebrat Sfânta liturghie în sărbătorile Crăciunului 1989 fiecare prin catacombele lor în care slujeua de mulţi ani. La fel în Dieceza Lugojului, Clujului sau Dieceza de Oradea. M-am găsit într-o permanetă comunicare directă şi personală cu ierarhii Bisericii Greco-Catolice din toate Diecezele.
O diversiune s-a încercat atunci, pentru a implica şi Biserica Greco-Catolică în evenimentele de la Bucureşti din decembrie 1989 dar, diversiunea a eşuat. O persoană pe nume Paven Iustin a apărut la Televiziunea Română, televeziune care nu se ştie de cine era controlată la acea dată. În ziua de 25 decembrie 1989, în jurul orei 1800, la scurtă vreme după executarea cupului Ceauşescu, această persoană a apărut, ţinând în mână un rozar, şi de o manieră stupidă s-a prezentat cu cuvintele: „Eu sunt episcopul greco-catolic de Maramureş”. Eu cunoşteam persoana foarte bine. Era un „pescuitor în ape tulburi”. Logic, ne putem întreba şi astăzi, dar la fel de logic ne-am întrebat şi atunci, deşi atunci logica nu-şi prea găsea locul şi diversionistul încerca să pescuiască tocmai aici: Ce avea de căutat „episcopul greco-catolic al Maramureşului” dacă acesta, să zicem că ar fi existat, în 25 decembrie 1989 la Televiziunea Română în Bucureşti?
Între 1980-1990 dar şi după aceea am făcut parte din structurile înalte de conducere ale Bisericii Greco-Catolice şi fac această dezvăluire câtă vreme Eminenţa Sa Cardinal Lucian şi Preasfiinţia Sa Episcopul Alexandru Mesian mai sunt în viaţă, şi pot confirma ceea ce spun, atât cu privire la persoana mea , cât şi cu privire la persoana diversionistului din Bucureşti pe care noi îl cunoşteam foarte bine.
Documente scrise din perioada clandestinităţii nu prea există pentru că strategia era că înscrisurile, în cazul în care ar ajunge în mâna Securităţii pot deveni periculoase şi de aceea trebuie evitate.
Aşadar, Biserica Greco-Catolică a înfăptuit o revoluţie paşnică la 21 ianuarie 1990 după ce timp de 41 de ani s-a aflat într-o opoziţie constantă faţă de comunism cu jertfe imense, imposibil de quantificat.
Sinteza acstor jertfe aduse de Biserica Greco-Catolică se exprimă prin cei 7 episcopi morţi în închisorile comuniste şi alţi 5 episcopi morţi mai târziu ca urmare a maltratărilor îndurate în acele închisori.
Ne găsim din nou oarecum în faţa unui joc al hazardului.
Persoane cuprinse de o euforie de ocazie, care au ieşit scandând pe stradă la 22 decembrie 1989 se trezesc cu certificate de revoluţionar. De partea celaltă, o întreagă generaţie de opozanţi ai comunismului care au înfundat puşcăriile şi le putrezesc oasele prin locuri necunoscute, nici măcar nu au fost reabilitaţi. Din perspectivă juridică, aceştia rămân şi după 25 de ani de la „aşa zisa răsturnare a comunismului” sub peiorativul „duşmani ai poporului”.
Revenind la subiect, trebuie să spunem că, Biserica Greco-Catolică, după ce a fost scoasă şi ţinută înafara legii, peste 41 de ani, iese dintr-o dată în public la 21 ianuarie 1990 cu ierahi, cu preoţi şi cu credincioşi spulberând marea minciună „că nu există”.
După cum vom vedea la ieşirea în public a Bisericii Greco-Catolice, unii s-au speriat iar alţii au recurs la ameninţări şi intimidare, chiar la şantaj.
La o analiză lucidă şi conformă cu realitate şi desfăşurarea evenimentelor, ziua revoluţiei paşnice pentru Biserica Greco-Catolică din România este ziua de 21 ianuarie 1990, aşa că, noi, greco-catolici adevăraţi, trebuie să aniversăm revoluţia în această zi şi nu în 22 decembrie cum se complac unii să o facă. Această revoluţie s-a desfăşurst simultan la Lugoj şi la Baia mare. Voi descrie în cele ce urmează, pe scurt, cum s-au desfăşurat evenimentele din această zi atît la Lugoj cât şi la Baia Mare.
1. Mai întâi la Lugoj:
Un grup de câteva zeci de credincioşi greco-catolici şi romao-catolic, avându-l în frunte pe Episcopul Ioan Ploscaru, cu 15 ani de puşcărie la activ. Purtând Sfântul Sacrament în ciboriu, şi câţiva preoţi bătrâni, au pornit în procesiune de la biserica romano-catolică din Lugoj şi s-au îndreptat spre catedrala greco-catolică, devenită în 1948 biserică parohială ortodoxă. Din dispoziţia Mitropolitului Banatului de la Timişoara, Arhiepiscopul Nicolaie Corneanu de pioasă amintire, aici grupul condus de Episcopul Ioan Ploscaru a fost aşteptat în faţa uşilor catedralei de către Protopopul Ortodox al Lugojului.
În faţa catedralei, Protopopul Ortodox i-a înmânat cheile catedralei, în mod festiv, Presfinţitului Ioan Ploscaru, cu care s-a îmbrăţişat, iar apoi Protopul Ortodox s-a îmbrăţişat şi cu preoţii care îl însoţeau pe episcop. Apoi au intrat cu toţii în catedrală, episcopul a aşezat Sfântul Sacrament pe altar. Aceasta a fost „revoluţia”, dacă o putem numi aşa de la Lugoj, iar ziua era duminică 21 ianuarie 1990.
2. Evenimentele de la Baia Mare:
În aceaşi duminică avea loc la Baia Mare, în faţa Casei de Cultură, o liturghie publică pontificată de preotul Lucian Mureşan în concelebrare cu alţi 21 de preoţi, dintre care majoritatea hirotoniţi în anii clandestinităţii.
Trebuie să menÅ£ionez că, preotul Lucian MureÅŸan, acum Cardinalul Lucian MureÅŸan, avea la acea dată funcÅ£ia „Ordinarius loci” – adică locÅ£iitor de episcop. Dieceza MaramureÅŸului ÅŸi cea de Oradea n-au mai avut episcop după moartea episcopului Ioan Dragomir, ÅŸi respectiv Iuliu HirÅ£ea, situaÅ£ie care a durat până în martie 1990 când Sfântul Scaun a numit noi episcopi pentru toate scaunele vacante.
La acestă liturghie de la Casa de Cultură au participat, după unele estimări, circa 10000 de persoane. Liturghia a fost filmată în condiţile tehnice de atunci, dar de bună calitate. De pe videocasetă filmul a fost transpus pe CD. Noi am organizat vizionarea acestui film aici, la biserica „Sfântul Anton de Padova” în urmă cu cinci ani la împlinirea a 20 de ani de la evniment. Un număr de CD-uri au fost distribuite atunci şi pot fi găsite pe la credincioşi şi pot fi multiplicate.
Această celebrare publică a fost otganizată de preotul Lucian Mureşan împreună cu preotul Alexandru Mesian şi subsemnatul.
Organizarea aceste ieşiri în public a Bisericii Greco-Catolice presupunea: mobilizarea credincioşilor; stabilirea locului; obţinerea de aprobări de la autorităţile locale; asigurarea ordinii de către poliţie şi încă multe altele.
Fiind vorba de un număr atît de mare de participanÅ£i, într-un spaÅ£iu liber, era absolut ncesar un sistem de amplificare a sunetului. Nu era un lucru uÅŸor asigurarea sonorizării în spaÅ£iul din faÅ£a Casei de Cultură în condiÅ£iile de acum 25 de ani. Cu concursul domnului Simion IlieÅŸ de atunci – a preotului Simion IlieÅŸ – de mai târziu, care lucra în domeniul telecomunicaÅ£iilor, s-a putut rezolva în condiÅ£ii aproape ideale sonorizarea.
În preziua evenimentului, sâmbătă 20 ianuarie 1990, am fost sunat la telefon de mai multe ori, tocmai de către diversionistul de la Bucureşti despre care am vorbit. Mi-a cerut insitent la telefon să opresc acţiunea pentru că, spunea el, s-ar putea încheia totul într-o baie desânge.
În aceaşi seară am fost vizitat acasă de doi preoţi ortodocşi, preotul Marius lazăr, Dumnezeu să-l ierte pentru că între timp a murit şi preotul Vasile Borca, persoană cunoscută, actualmente cadru univeristar la Teologia Ortodoxă Baia Mare. La rândul lor aceştia, mi-au cerut insitent acelaş lucru, şi mi-au vorbit aproximativ în aceiaşi termeni, spunând că: „nu ştim ce se poate întâmpla” şi că, ar fi mai bine să nu dăm curs acţiunii. N-am ţinut seamă nici de intimidarea diversionistului de la Bucureşti şi nici de „binevoitoarele sugestii” ale celor 2 preoţi ortodocşi.
Manifestarea publică de la Baia Mare a avut loc şi a fost prima manifestare publică de mare amploare a Bisericii Greco-Catolice.
Totul s-a încheiat paşnic fără nici un incident. Presupun că printre cei care mă ascultaţi sunt destule persoane care au fost prezente acum 25 de ani la Casa de Cultură.
După 21 ianuarie 1990 au avut loc şi alte manifestări publice ale Bisericii Greco-Catolice, unele de mai mare amploare, altele mai modeste, în diferite localităţi.
În concluzie, eu cred şi susţin cu argumentele pe care le-am prezentat că pentru Biserica Greco-Catolică momentul ieşirii în public coincide cu 21 ianurie 1990 şi nu cu 22 decembrie 1989. Ziua de 22 decembrie şi evenimentele anterioare şi ulterioare acestei zile amintesc de crime odioase şi barbarie pentru care vinovaţii n-au fost încă traşi la răspundere nici după 25 de ani. Mulţi dintre aceşti vinovaţi apar ca posesori ai certificatului de revoluţionar.
Biserica Greco-Catolică a denunţat comunismul ca sistem social de la început, motiv pentru care a fost martirizată. Însă atunci când Biserica Greco-Catolică a revenit în viaţa publica a poprului român, a făcut-o paşnic, creştineşte şi cu demnitate.
Spoliată de bunurile care i-au fost confiscate şi nerestituite nici după 25 de ani, decimată de agresivitatea ateistă şi de prozelitismul cultelor colaboraţioniste, după ce credincioşii greco-catolici au fost lăsaţi fără păstori, iată că la 21 ianuarie 1990 Biserica Greco-Catolică a putut aduce în faţa Casei de Cultură din Baia Mare 22 de preoţi, avându-l în frunte pe preotul Lucian Mureşan acum Cardinalul Lucian Mureşan şi un număr impresionant de credincioşi.
La o examinarea aentă se poate spune că singura instituţie din România care s-a opus comunismului şi a rezistat pe întreaga perioadă rămâne Biserica Greco-Catolică, chiar dacă unii au continuat şi continuă să spună că această biserică nu există.
În încheierea comemorări a împlinirii a 25 de ani de la prima ieşire în public a Bisericii Greco-Catolice, după lunga perioadă cât a fost interzisă, doresc să vă anunţ că:
În fiecare an, în ziua de 21 ianuarie la ora 1000, eu merg în faţa Casei de cultură, unde mă reculeg, mă rog şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a putut înfăptui atunci.
Voi fi prezent în faţa Casei de Cuştură miercuri, 21 ianuarie 2015 la ora 1000 ca în fiecare an.
Preot Simion Mesaroş”
Ilustrez acest articol cu fotografii capturate de pe filmul care a imortalizat acest măreţ eveniment şi cu fotografii făcute în acelaş loc după 25 de ani, în 21 ianuarie 2015 la ora 10:00.
Fotografii de atunci ÅŸi de acum aici
A consemnat Marian Boian