Adunarea Generală Naţională a AGRU-lui, aprilie 2018

Consilul Director Naţional al Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi cu Roma (AGRU)  convoacă Adunarea Generală Naţională a asociaţiei în perioada 13-15 aprilie 2018 la Bucureşti.
Gazda adunării este AGRU Bucureşti, şi vor participa delegaţiile Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş,  Eparhiei de Cluj-Gherla, Eparhiei de Oradea, Eparhiei de Lugoj şi Eparhiei de Maramureş.
Cu acest prilej AGRU BucureÅŸti, în contextul Anului Centenar, împreună cu Facultatea de Istorie din cadrul Universității din BucureÈ™ti, în parteneriat cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, a organizat  un Simpozion dedicat Istoriei Bisericii Române Unite, care va avea loc în amfiteatrul  „Vasile Pârvan” (etaj III),  sâmbătă, 14 aprilie, începând cu  ora 10.
La un eveniment recent, Prea Sfinția Sa Mihai Frățilă a precizat concis poziția Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică față de datoria de a cunoaște trecutul, astfel: „Ziua de 1 Decembrie 1918 a fost construită prin consecvența unor mari sacrificii personale peste care s-a suprapus conjunctura favorabilă României de la sfârșitul Primului Război Mondial. Tocmai de aceea este nelalocul său să credem că Centenarul s-ar putea reduce la o simplă evocare. Dacă nu dorim o posteritate golită de suflu interior, acest an ne obligă. Cei tineri au nevoie să descopere de ce înaintașii lor s-au străduit să edifice o Românie unită și onestă, în recunoștința lor față de ajutorul primit de la Dumnezeu.”
Simpozionul se adresează în principal tinerilor, reprezentanÅ£ilor mass-media, ÅŸi de fapt tuturor acelora care doresc să cunoască parcursul devenirii nioastre – propunând o selecÅ£ie de trei teme de sinteză din trecutul Bisericii Unite cu Roma Greco-Catolică, care vor fi urmate de o sesiune de întrebări ÅŸi răspunsuri. Vo conferenÅ£ia: din partea Universităţii BabeÅŸ-Bolyai din Cluj: dr. Lucian Turcu ÅŸi dr Ciprian GhiÅŸa, din partea Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din BucureÅŸti: dr. Ovidiu Bozgan ÅŸi din partea Instititutului de Istorie „Nicolae Iorga”: Dr. Cristian Vasile.
Toate lucrările se desfăşoară sub patronajul Episcopiei „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti
Cei interesaşi, în afara delegaţiilor eparhiale, sunt rugaţi să solicite o invitaţie, transmiţând un mesaj în acest sens la adresa: calin@cdconsultancy.net, în  atenţia Preşedintelui CD AGRU – Dl. Călin Diaconu.

AfiÅŸul simpozionului