Adunarea Generală AGRU. Braşov, 3-4 iunie 2016

COMUNICAT al Consiliului Director al AGRU Național

      Prima întâlnire din acest an a membrilor Consiliului Director Național și a celor 6 Consilii Directoare Eparhiale, precum și a altor delegați AGRU, însoțiți de asistenții lor spirituali, a avut loc în cadrul lucrărilor Adunării Generale a asociației, care a fost găzduită de parohia „Sf. Petru” din Brașov (Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș).

Tema Adunării Generale, desfășurată în zilele de 3 și 4 iunie 2016, a fost Mila biruiește în fața judecății, având ca motto un citat din enciclica Dives în misericordia a Sfântului părinte Papa Ioan Paul al II-lea: „Dimensiunea divină a răscumpărării nu se realizează numai în faptul de a face dreptate în privința păcatului, ci și în acela de a-i reda iubirii forța creatoare prin care omul are din nou acces la plinătatea de viață și de sfințenie ce vine de la Dumnezeu”. (Ioan Paul al II-lea, Dives in misericordia, V,7c)

Pe ordinea de zi s-au aflat teme precum:

  • alegerea structurii de conducere pentru perioada 2016-2019;
  • propunerea de consilieri pentru sectorul adulÈ›i din ACRO, avându-se în vedere că în perioada 4-6 noiembrie a.c. va avea loc Adunarea Generală a ACRO;
  • propunerea unor direcÈ›ii de acÈ›iune pentru următorii 3 ani (ex. susÈ›inerea legislaÈ›iei în favoarea familiei creÈ™tine, atenÈ›ie mai mare acordată copiilor È™i tinerilor din Biserica Română Unită, pregătirea comemorării a 100 de ani de la Marea Unire).

Structura de conducere pentru următorii 3 ani, respectiv pentru perioada 2016-2019, este reprezentată de:

– preÈ™edinte: Călin DIACONU;

– secretar: Cecilia FRÄ‚ÈšILÄ‚;

– consilier: Alin TAT;

– responsabil comunicare: Raimondo RUPP, precum È™i de VicepreÈ™edinÈ›i, membri ai Consiliului Director al AGRU NaÈ›ional, având în coordonare următoarele departamente:

  • Octavian BERÈšA – Departamentul social È™i caritativ;
  • Ioan F. POP – Departamentul pentru învățământ È™i cultură;
  • Marius BOLDOR – Departamentul spiritual È™i ecumenic;
  • Iustin BURSAȘ – Departamentul juridic;
  • Marian BOIAN – Departamentul pentru copii È™i familie.

În urma alegerii Domnului Călin Diaconu în funcția de președinte al AGRU-lui Național, urmează ca AGRU București să-și aleagă un nou președinte, care va completa lista vicepreședinților la nivel național și căruia îi va reveni misiunea de a coordona departamentul pentru imagine și relații publice.

Secretarul Asociației va fi în continuare Cecilia FRĂȚILĂ, iar Trezorierul Asociației va fi în continuare Dna Oana CIOBANCAN. Asistentul Spiritual al AGRU Național va fi în continuare Pr. Vicar Angelo POP.

Pentru că până în data de 15 iunie a.c. trebuie definitivată lista consilierilor pentru adunarea generală a ACRO, fiecare structură eparhială va trimite propuneri pentru ocuparea celor 4 locuri ce revin AGRU-lui în cadrul ACRO.

De asemenea, în funcÈ›ie de posibilitățile actuale ale AsociaÈ›iei AGRU – la nivel intern È™i internaÈ›ional – s-a stabilit că reprezentarea va fi limitată la două organizaÈ›ii: ACRO È™i SIESC. Clarificarea privind continuarea apartenenÈ›ei AGRU la celelalte asociaÈ›ii, respectiv: ELF, Pax Romana È™i FAFCE, este subiectul unei analize tehnico-economice care va fi prezentată la următoarea întâlnire.

S-a stabilit ca următoarea întâlnire a membrilor AGRU din Consiliul Director Național și din Consiliile Directoare Eparhiale să aibă loc în toamnă, în perioada 23-24 septembrie, la Satu Mare.

O scrisoare de informare împreună cu o solicitare de audiență pentru acordarea Binecuvântării pentru cele ce Asociația AGRU își propune în noul mandat, care a început în 4 Iunie 2016, va fi transmisă către PF Lucian Mureșan până la sfârșitul lunii Iunie 2016.

Pentru Consiliul Director AGRU Național, semnează prezentul Comunicat, următorii:

Președinte, Călin DIACONU

Secretar, Cecilia FRÄ‚ÈšILÄ‚

Asistent Spiritual, Pr. Angelo POP

Consilier, Alin TAT

Mai multe fotografii se găsesc AICI