Asociaţia Generală a Românilor Uniţi, Greco-Catolici

Iată-mă, trimite-mă pe mine! (Isaia 6,8)
  • rss
  • Start
  • Despre AGRU
  • Istorie
  • Statut
  • Calendar
  • Resurse
    • Apostolicam Actuositatem
  • Albume foto
  • Ajutor
    • La prima conectare
  • Contact

Ziua femeii organizată de AGRU Șomcuta mare

- | 8 Martie 2010 | 795 afişări

Duminică 7 martie, în Parohia greco-catolică cu hramul “Înălţarea Domnului” din Şomcuta Mare – Protopopiatul Chioar, la iniţiativa AGRU s-a sărbătorit Ziua Femeii. Sărbătoarea a avut loc în a treia duminică din Postul Mare care e dedicată venerării Sfintei Cruci. Începând cu Sfânta Liturghie celebrată de Parohul Bisericii Vasile Butean împreună cu credincioşii prezenţi, unde în cuvântul de învăţătură acesta a amintit: “Isus Cristos a îmbrăţişat o Cruce cuprinzând vieţile noastre, vieţi cu bune şi rele, din nemărginita Sa iubire pentru noi…” , apoi a făcut legătura cu evenimentul zilei amintind cuvintele sfântului Părinte Papa Benedict „Fecioara Maria, care a crezut în Cuvântul Domnului, nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu când l-a văzut pe Fiul său respins, insultat şi atârnat pe cruce. A rămas mai degrabă alături de Isus suferind şi rugându-se, până la capăt. Şi a văzut aurora luminoasă a Învierii sale».

Momentul a culminat cu poeziile pe care copii şi tineri parohiei le-au prezentat fiind coordonaţi de Doamna profesoară Maria Buteanu, a urmat cuvântul Doamnei profesoare Virginia Pogăciaş, care cu emoţie şi-a expus gândurile despre mamă spunând : “Să ne oprim o clipă din marea curgere şi să ne întoarcem în timp cu gândul la fiinţa dragă ce ne-a adus în lume, mama. Pentru a definii noţiunea de femeie, de mamă e suficient să repetăm două fragmente: “ Născătoare de Dumnezeu, Fecioară” , “ O , mamă , dulce mamă… “ . Ea, femeia a fost creată de Atotputernicul să asigure perpetuarea speciei umane şi a fost înzestrată cu frumuseţe spirituală , cu dragoste, cu înţelepciune şi răbdare. Ea s-a dovedit vrednică să treacă demnă arcul timpului alături de cel ales, să asigure armonia şi trăinicia familiei şi să îndrume paşii în viaţă tinerilor vlăstare. De câte ori paşii ei s-au împotmolit, credinţă în Dumnezeu a salvat-o, de câte ori nu găsea răspunsuri la o întrebare sau nu găsea calea de rezolvare, îşi ridica ochii spre cer de unde îi venea ajutorul.

Există multe exemple de femei, a pus mai departe, care prin înţelepciune şi dragoste au marcat destine individuale sau colective , iar numele lor a rămas peste timp. Poate n-ar fi fost povestea copilăriei copilului universal, de n-ar fi fost Smaranda Creangă. N-am fi cunoscut povestea Lizucăi de n-ar fi trăit Profira Sadoveanu, plecată prea timpuriu la îngeri. Duioasa şi credincioasa Raluca Eminovici şi-a transmis sensibilitatea şi frumuseţea sufletească fiului ei, Mihai, ce ne-a scos din anonimat printr-o creaţie poetică de excepţie.

Destine colective au fost salvate de femei ce şi-au consacrat viaţă alinării celor mulţi, umiliţi şi bolnavi. Maica Tereza înarmată cu credinţă şi bunătate a reprezentat vocea cerului când a mângâiat suflete şi a pansat răni. Meritul ei a fost cunoscut unanim prin premiul Nobel pentru pace.

Regina Maria s-a rugat mult pentru patrie şi popor. A coborât în rândul soldaţilor aducându-le alinare sufletească. Poetul Vasile Voiculescu imortalizează în versuri chipul ei : » Soldaţi, pribegi, răniţi de-a valma la toţi împrăştii alinare – Şi luând durerea tuturora, a ta crescut-a şi mai mare”.

În concluzie a amintit: “ Azi, mai mult ca oricând, femeia trebuie să se ridice la înălţimea misiunii sale, a asigura existenţa materială şi ghidarea spirituală printre neajunsurile şi capcanele societăţii în care trăim. Ea trebuie să fie reper moral pentru a transmite valorile umane tradiţionale.

Să aducem în gând, dragostea noastră pentru ele, ca semn de preţuire şi neuitare.

La sfârşitul programului tinerii au împărţit flori fiecărei tinere, mame, şi bunicelor prezente la Biserică, iar cântecele corului au însuflețit sufletele celor prezenţi, nu în ultimul rând toţi sărutând Sfânta Cruce expusă în mijlocul Bisericii.

Mulţumim Bunului Dumnezeu şi Preacuratei Fecioare Maria.

Pr. Vasile Butean
Protopop de Chioar

Categories
6. AGRU eparhial Maramureş

« Buletinul AGRU Bucureşti nr. 2(21)/feb. 2010 Anunț: Misiuni la Târnăveni »

Căutare

AGRU în ţară

  • 1. AGRU naţional
  • 2. AGRU arhieparhial Alba-Iulia şi Făgăraş
  • 3. AGRU eparhial Oradea
  • 4. AGRU eparhial Lugoj
  • 5. AGRU eparhial Cluj-Gherla
  • 6. AGRU eparhial Maramureş
  • 7. AGRU Bucureşti
  • ACRO
  • Reuniunea Mariană

Evenimente recente

  • Întâlnirea membrilor AGRU Cugir şi ASTRU Cugir
  • Zilele Acţiunii Catolice la Şişeşti
  • Foto: Comunicare la Timişoara cu titlul “Viaţa şi activitatea Pr. Dr. Canonic Nicolae Brânzeu”
  • Anunţ: Zilele Acţiunii Catolice 2011
  • Întâlnirea anuală a membrilor Comitetului Director al AGRU
  • Contemporaneitatea generațiilor
  • Reînfiinţarea Reuniunii Mariane la Lipova
  • Protest al AGRU faţă de iniţiativa resfinţirii Catedralei din Baia Mare
  • Comemorarea Pr. Prot. On Coriolan Mureşan la şase luni de la trecerea la Domnul
  • Memorabile portrete
  • Ziua AGRU sărbătorită la Orăștie
  • Curs formare pentru responsabilii adulţi din AC
  • Foto: Curs formare pentru responsabilii adulţi din AC
  • O filă în buchetul spiritual oferit Sfântului Părinte
  • Foto: Întâlnire de lucru a echipei sectorului adulţi a ACRO

Evenimente din lunile şi anii trecuţi

RSS Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: ultimele ştiri

Etichete

1 decembrie 6. AGRU eparhial Maramureş Adunarea Generală AGRU Bucureşti agru Deva AGRU Orăştie AGRU şi ASTRU Anunţuri Arad Arad-centru Asistent Spiritual ASTU+AGRU Chioar Comitet Director Corneliu Coposu Crăciun 2010 Cugir Deva ep. Vasile Aftenie Eparhia de Lugoj Eparhia de Oradea foto Imagini intalniri pr. dr. Anton Rus pr. dr. Ioan Mitrofan Protest Reuniunea Mariana Eparhia de Lugoj Reuniunea Mariană Eparhia de Maramureş sector adulti sedinte Timişoara veghe şi rugăciune Zilele Actiunii Catolice 2010 Zilele Actiunii Catolice 2011 Şişeşti

Calendar

rss Comments rss valid xhtml 1.1 design by jide powered by Wordpress get firefox