Iarba nu este întotdeauna mai verde în est

1 MARTIE 2019
Iarba nu este întotdeauna mai verde în est
CASEY CHALK

Adesea, când se ridică tema schismei dintre ortodocÈ™i È™i catolici, discuÈ›ia include adesea cruciadele È™i în special cea de-a patra cruciadă, care a culminat cu o armată latină ce nu cucerise niciun teritoriu musulman, ci capitala bizantină a Constantinopolului în 1204. OrtodocÈ™ii au o amintire lungă în ceea ce priveÈ™te această catastrofă, atât de mult încât Papa Ioan Paul al II-lea È™i-a cerut scuze pentru aceasta în 2004, chiar dacă cruciada nu a fost chemată în acest scop. TotuÈ™i, există un alt flux important de relaÈ›ii catolico-ortodoxe care defineÈ™te Era cruciaÈ›ilor – cooperarea militară È™i politică intimă între cruciaÈ›ii latini È™i creÈ™tinii arabi catolici È™i ortodocÈ™i locali în Èšara Sfântă. Dacă acest adevăr va avea atât de multă importanță în memoria istorică a dialogului ecumenic contemporan ca È™i în cazul Constantinopolului, el ar putea impulsiona creÈ™tinii din Est È™i Vest să caute o comuniune mai profundă.
O carte recent publicată de teologul ortodox armean Vigen Guroian , Realitatea Ortodoxă, servește și ca o resursă valoroasă pentru dialogul ecumenic, în special pentru catolicii care încearcă să înțeleagă credința ortodoxă. Textul, o compilație a mai multor eseuri scrise de Guroian de-a lungul anilor, acoperă un spațiu amplu de introducere a cititorului în Ortodoxie, inclusiv în cultură, Ortodoxiaîn lumea modernă, teologie ecumenică și etică teologică.
Autorul notează scandalul că, în America de Nord, Ortodoxia este “practic absentă din studiul academic al religiei È™i creÈ™tinismului”, ceea ce subminează pe cei care pretind că oferă un studiu cuprinzător al credinÈ›ei creÈ™tine.
Acest articol va evidenÈ›ia unele dintre punctele forte ale operei lui Guroian – inclusiv bibliografia foarte bine construită pentru a ghida studiul ulterior -, precum È™i discutarea câtorva dintre reflecÈ›iile È™i argumentele sale în legătură cu ecumenismul.

Oricine este familiarizat cu convertirea ortodoxă (de la catolicism!) Rod Dreher È™tie că există un temei cultural È™i politic comun între catolicism È™i ortodoxie. Guroian afirmă această realitate atunci când scrie: “Cultura nord-americană este spulberată într-o bucată de individualism expresiv, relativism moral È™i utilitarism fără temei, care dăunează grav spiritului uman È™i, cu siguranță, provoacă biserica să-È™i reafirme misiunea de a pretinde că în această lume este pentru Dumnezeu”. Guroian susÈ›ine că cultura trăieÈ™te È™i moare pe baza unirii sale È™i a dependenÈ›ei de ÃŽntrupare È™i liturghie. ÃŽntr-adevăr, creaÈ›ia omului de cultură este analogă cu lucrarea creatoare a lui Dumnezeu, mai ales dat fiind faptul că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu È™i apoi a dat viaÈ›a supranaturală prin botez È™i având-o întărită prin accesul la celelalte sacramente. Astfel, cultura occidentală devine din ce în ce mai neîncetat de la acestea (È™i de Dumnezeu, mai general) aÈ™a că moare, pentru că este incapabilă să reflecteze cu acurateÈ›e la lucrarea lui Dumnezeu în lume. “Postmodernitatea nu este o cultură nouă. Este cadavrul putrezitor al creÈ™tinătății profund desacralizate sau, alternativ, în cochilia goală a cultului creÈ™tin locuit de ideologii străine “, scrie el.
Guroian preia această viziune sacramentală È™i liturgică în aproape orice subiect din carte. ÃŽn capitolul despre Constantin È™i crearea creÈ™tinătății explică simfonia iustiniană, sau o alianță profundă între Biserică È™i stat. Spre deosebire de concepÈ›iile occidentale despre relaÈ›iile dintre biserică È™i stat ca două puteri instituÈ›ionale concurente, “viziunea ortodoxă a creÈ™tinătății” interpretează Biserica nu ca o putere instituÈ›ională concurenÈ›ială, ci ca o prezență liturgică È™i sacramentală. ÃŽntr-adevăr, el foloseÈ™te unirea ipostatică a lui Cristos ca o respingere împotriva unei separări stricte a bisericii È™i a statului. ÃŽn timp ce Occidentul vorbeÈ™te despre biserică È™i stat, Orientul vorbeÈ™te despre biserică È™i despre lume. El recunoaÈ™te acest lucru ca fiind problematic, deoarece tinde să perceapă instrumentele statului ca “ligamente ale ÃŽmpărăției lui Dumnezeu”. Din nou, în scrisul său despre etică, Guroian susÈ›ine că “etica ortodoxă este bazată pe liturghie È™i cum împrumută liturghia o viziune puternică, transformatoare È™i eshatologică asupra eticii ortodoxe.

Guroian scrie despre diferenÈ›e mai semnificative atunci când ajunge la distincÈ›iile catolice dintre simbol È™i realitate È™i natură È™i har, mai ales că se referă la Euharistie. El scrie despre o tendință occidentală față de o “distincÈ›ie periculoasă È™i separarea dintre simbol È™i realitate” È™i un dualism “natură È™i har” care reprezintă o “discontinuitate radicală” pe care Estul “o consideră inacceptabilă”. Aceasta nu reprezintă nimic altceva decât înÅ£relegerea/interpretarea “ConcepÈ›ia de la Niceea a relaÈ›iei dintre natură È™i har”. Poate că acest contrast ar putea fi cel mai bine descris ca un “realism” sacramental È™i mistic “ortodox” versus un raÈ›ionalism È™i intelectualism metafizic catolic, născut dintr-o tradiÈ›ie scolastică care subliniază înÈ›elegerile propice ale adevărului È™i ale credinÈ›ei. Acest lucru tinde spre eviscerarea adevăratului spirit, puterea divină a lucrării lui Dumnezeu în lume, spune Guroian. Cu toate acestea, o mare parte din critica sa nu este atât de mult împotriva doctrinei catolice oficiale per se , ca impresii despre aceasta, mediate prin anumite manuale teologice timpurii sau scrierile teologilor moderni, apoi interpretate de teologul ortodox Alexander Schmemann. ÃŽntr-adevăr, Guroian nu oferă nici o dovadă care să susÈ›ină pretenÈ›iile sale privind o presupusă divizare radicală între natură È™i har în teologia catolică. Mai mult, dacă plângerea este cu scholasticism (scolastic=tradiÈ›ia mistică È™i intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire È™i de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență.conform dex), această tradiÈ›ie nu este unică pentru Occident – scrierile lui Maximus Mărturisitorul, Ioan Damaschin È™i Leontius din BizanÈ› conÈ›in toate elementele scolastice.
Desigur, ce discuÈ›ie ortodox-catolică ar face fără referire la papalitate? Guroian citează un alt cărturar ortodox care “nu a descoperit nici o dovadă concludentă în Scriptură sau în istoria timpurie a Bisericii pentru revendicării de episcopul Romei de a conduce suprem peste toÈ›i creÈ™tinii”. De exemplu, faimoasa declaraÈ›ie a lui Cristos în Matei 16:18 referitoare la Petra nu poate fi ” reflexiv “lui Petros (Peter), deÈ™i nu se oferă nicio dovadă care să justifice acest lucru. DeÈ™i este dispus să recunoască o nevoie contemporană pentru o conducere eclesială universală similară cu cea a Papei, el cere o “reformulare a primatului papal” în paradigma obiÈ™nuită a lui primus inter pares (“Primul dintre cei egali”). Guroian cheamă Roma să menÈ›ină o ântâietate a preoÅ£iei È™i a slujirii, nu a autorității magisteriale. El îi îndeamnă pe papi să folosească limba È™i să întreprindă acÈ›iuni care să demonstreze mai multă umilință È™i să ofere mai multă paritate față de fraÈ›ii lor episcopali orientali. Nu văd nimic rău în gesturile de politeÅ£e È™i umilință mai ales în zilele de secularism agresiv, când catolicii È™i ortodocÈ™ii ar trebui să caute exemple istorice de cooperare, în loc de conflict, pentru inspiraÈ›ie ecumenică.
Guroian este plin de speranță, dar realist, în ceea ce priveÈ™te o uniune est-vest, menÈ›ionând că “păcatul sortimentului colectiv È™i obiÈ™nuit este încăpățânat È™i nu poate fi depășit cu uÈ™urință. TendinÅ£ele naÈ›ionaliste È™i particulariste, dorinÈ›a de a se agăța de putere È™i falsa mândrie È™i defensivă pot să copleÈ™ească în orice moment È™i de-a lungul timpului toate motivele bune ale Bisericilor Ortodoxe de a accepta invitaÈ›ia fraternă a Papei. “ÃŽntr-adevăr, în altă parte el este destul cinstit pentru ceea ce el numeÈ™te “evadarea ortodoxă în separatism etnic È™i spiritism sectar”. El explică:

OrtodocÈ™ii sunt vinovaÈ›i de un păcat comparabil cu împărÈ›irea unui singur trup al lui Cristos în enclave naÈ›ionale È™i etnice exclusiviste pe care nu le vor lăsa deoparte chiar È™i atunci când va apărea ocazia, aÈ™a cum există în America …. Pilula amară pe care ortodocÈ™ii trebuie să o înghită este aceea că ei au fost complici în reducerea È™i separarea bisericii nedivizate de care îi acuză pe alÈ›ii. как получить рефинансирование

Acest lucru a luat adesea forma a ceea ce se numește sau a condus la crearea unor biserici naționale care refuză participarea liturgică a membrilor altor naționalități și sunt administrate doar de miniștri(în sensul de preoţi, slujitori) de aceiaşi naționalitate.
Aceste probleme – primatul roman È™i diviziunea ortodoxă – reprezintă două feÈ›e ale aceleiaÈ™i monede pe care le-aÈ™ prezenta oricărui catolic, având în vedere că părăsesc Ortodoxia din cauza crizei contemporane a Romei. Biserica Catolică, spre deosebire de fraÈ›ii ei din Est, posedă un principiu al unității care a fost esenÈ›ial pentru îndrumarea È™i conservarea ei de-a lungul secolelor. Cu siguranță, ea a fost uneori condusă greÈ™it de papalitate. TotuÈ™i, acest principiu a permis Bisericii să prevină exact problema care au afectat conflictele ortodoxe-etnice È™i naÈ›ionale. ÃŽncercările la un astfel de “naÈ›ionalism catolic” (de exemplu, Gallicanismul sau Biserica catolică poloneză) au eÈ™uat, iar ceea ce rămâne din aceste miÈ™cări reflectă numai ramurile muribunde separate de sursă. Mai mult, spre deosebire de argumentele ortodoxe, există o dovadă istorică bogată a primatului Romei, nu numai ministerială, ci ÅŸi magisterială.
În cele din urmă, Dumnezeu însuși ne-a dat un motiv să credem în concepția catolică a autorității magisteriale romane prin disponibilitatea continuă a motivelor de credibilitate. Deși unele dintre acestea nu sunt unice pentru catolicism (de exemplu, minunile înregistrate în documente istorice scripturale sau mărturia Bisericii timpurii), altele sunt. Nici o instituție creștină nu are sfinți mai sfinți. Nici o instituție nu a reușit, cu toate cotele, să-și mențină nivelul de unitate vizibilă și nici să nu crească în număr și sfințenie. Da, este, fără îndoială, adevărat că Biserica noastă suferă în prezent o criză imensă, care face rău teribil mărturiei lumii. Cu toate acestea, Biserica noastră continuă să posede identitatea, instrumentele și potența interioară pentru a le depăși, așa cum ne-a dovedit Cristos generație după generație. Ar fi nechibzuit să o lași acum, chiar și pentru o Biserică care conține toată frumusețea, adevărul și puterea spirituală a ortodocșilor.
(Fotografie de credit: Shutterstock)
Notă: sursa acestui articol se găseşte la: https://www.crisismagazine.com/2019/the-grass-is-not-always-greener-in-the-east. Cum limba egleză nu ne este chiar limbă maternă îi invitem pe cei care doresc să citescă articolul original precum şi articole cu această temă.
Pace ÅŸi Bine!