Rugăciunea pentru pace-o încercare!

Aceasta este o probă.

Am aderat pe deplin şi cu speranţă la iniţiativă „Un minut pentru PACE!” a  Acţiunii Catolice din Argentina  şi la îndemnul Acţiunii Catolice din Romania am promovat-o prin modestele noastre mijloace. Primele informaţii sunt din parohia greco-catolică Baia Mare III „Sfântul Anton de Padova”. Fiind prima vineri din lună în parohie se desfăşoară două acţiuni spirituale:

– se acordă asistenţă spirituală la domiciliul celor care nu se pot deplasa la biserică,

– în biserică are loc AdoraÅ£ia Euharistică în faÅ£a Preasfântului Sacrament.

Astfel, la ora 13, într-o casă de pe strada Zorilor, sub conducerea părintelui Simion Mesaroş, paroh şi , asistent spiritual al Filialei Baia Mare III a AGRU-lui, ne-am rugat pentru pacea lumii. Remarcăm faptul că în micul grup au fost prezenţi şi doi credincioşi reformaţi din vecinătate.

Deasemenea cei prezenţi în biserica parohială şi-au unit glasul în rugăciune cu toţi cei care au răspuns aceste iniţiative.

a consemnat Marian Boian