Evocare

Coborârea Spiritului Sfânt
Biserica greco-catolică din Baia Sprie
Vineri 26 iulie 2019
Noapte de veghe
Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc în România
31 mai-2 2019 2 iunie 2019.
Beatificarea a 7 episcopi greco-catolici martiri, Blaj 2 iunie 2019

Vineri, 26 iulie 2019,  în noua biserică Greco-Catolică din Baia Sprie s-a desfăşurat o nouă Noapte de veghe.
În program, pe lângă celebrările liturgice, devoţiuni, rugăciuni, meditatţii, a fost inclusă şi o evocare a beatificării celor 7 Episcopi Martiri ai Bisericii Greco-Catolică din România. Evocarea a fost susţinută de preotul Simion Mesaroş.

Ştim cu toții că după mari eforturi din partea celor care au trudit la culegerea datelor și întocmirea dosarului de beatificare, după îndelungi așteptări și după stăruitoare rugăciuni putem spune că la 2 iunie 2019 a avut loc la Blaj cel mai răsunător eveniment în viața creștinismului românesc din toate timpurile. Putem spune cu psalmistul: Domnul a făcut lucrul acesta și este minunat în ochii noștri. Aceasta este ziua pe care a făcut o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim întrânsa.(Ps.117,23-24)

În cadrul unei singure ceremonii au fost beatificați 7 episcopi grec-catolici martiri al căror supliciu s-a derulat pe parcursul a 22 de ani din 1948 până în 1970. Primul dintre ei a murit după mai puțin de doi ani de la arestare, Vasile Aftenie la Ministerul de Interne din București în 1950 iar ultimul după 22 de ani de la arestare, Iuliu Hossu în 1970 la Mănăstirea Căldărușani.

Scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice s-a făcut din inițiativa autorităților comuniste atât a celor din țară cât și a celor de la Moscova, dar s-a făcut cu largul concurs și cu complicitatea ierarhiei Bisericii Ortodoxe fără a cărei complicitate acțiunea regimului comunist n-ar fi putut lichida Biserica Greco-Catolică din România.

Despre toți cei șapte Martiri și despre fiecare în parte se poate spune și au putut spune fiecare dintre ei, ceea ce Sfântul Pavel a spus despre sine: „Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credința. De acum îmi este rezervată coroana dreptății pe care mi-o va da în ziua aceea judecătorul cel drept.” (2 Tim 4,7-8) sau: „Pentru mine a trăi este Cristos iar a muri este un câștig.”(Fil 1,12)

Ceremonia de beatificare a celor 7 episcopi greco-catolici martiri a căpătat o importanță maximă în viața întregului popor român chiar dacă Biserica Greco-Catolică este la ora actuală o minoritate, în primul rând pentru că a fost prezidată de însuși Supremul Pontif, Papa Francisc venit la Blaj special cu acest scop.

Citim în faptele apostolilor: „Aici este piatra pe care voi constructorii ați disprețuit-o și care a ajuns piatra din capul unghiului”.(F.A. 4,11)

Zeci de ani acești Martiri au fost închiși bătuți înfometați disprețuiți și catalogați spioni ai Vaticanului dușmani ai Poporului și bandiți prin temnițele comuniste și prin mănăstirile ortodoxe din vechiul regat departe de reședințele lor și departe de credincioșii lor din Transilvania.

Trecerea greco-catolicilor la ortodoxie în 1948 s-a făcut prin teroare și cu forța. Episcopi și preoți care au refuzat să semneze trecerea la ortodoxie au fost imediat arestați închiși și torturați. Întreaga bază materială a Bisericii Greco-Catolice a fost confiscată de către regimul comunist și cea mai mare parte a fost dată Bisericii Ortodoxe cinci catedrale, peste 2.000 de biserici, tot atâtea case parohiale, cimitire, mănăstiri, etc. Însăși cuvintele greco- catolic au fost puse sub cel mai sever embargou încât nu era voie să fie pronunţate mai ales nu era voie să fie scrise în nici un context și în nici o publicație același embargo s-a impus asupra cuvântului „Spirit” care a fost înlocuit cu „Duh”. Reprezentantul statului având funcția de -împuternicitul cultelor- inspecta parohiile trecute forțat la ortodoxie și sub amenințarea cu destituirea obligat cantorul și preotul să nu mai spună „Spirit” și să spună „Duh” pentru că „Spirit” este cuvânt latin și cei care îl folosesc sunt catolici și nu ortodocși.

Ceremonia din 2 iunie 2019 de la Blaj prezidată de Sfântul Părinte Papa Francisc a fost preluată și difuzată de cele mai multe și mai importante televiziuni și agenții de presă din întreaga lume. Iată cum cei catalogați odi- nioară bandiți și dușmani ai Poporului îmbrăcați în haine vărgate de pușcăriași și ținuți după gratii și multiple garduri de sârmă ghimpată ajung să fie respectați și cinstiți în lumea întreagă: „piatra lepădată și disprețuită de constructori a ajuns în capul unghiului” pe marile ecrane ale televiziunilor din toată lumea și în publicațiile cele mai citite din lume. „Mai bine este să îți cauți adăpost la Domnul decât să te încrezi în oameni. Mai bine este să îți cauți adăpost la Domnul decât să te încrezi în cei puternici”. (Ps.117,8-9)

Spre deosebire de deținuții de drept comun sau chiar spre deosebire de deținuții politici, episcopii și preoții greco- catolici închiși au avut tot timpul posibilitatea de a ieșit din închisoare dacă ar fi dat o simplă semnătură că acceptă să treacă la ortodoxie. Au rămas memorabile în acest sens cuvintele cardinalului Iuliu Hossu: „Credința noastră este viața noastră” care apar ca motto pe cartea sa de memorii. Şi episcopul Ioan Ploscaru ne-a lăsat în acest sens o mărturie de cea mai mare importanță în memoriile sale intitulate „Lanțuri și teroare”. „Preoții Bisericii Greco- Catolice puteau să fie puși în libertate dacă semnau trecerea la Biserica Ortodoxă. Curios! Un regim ateu caută adepți convinşi sau fără convingere pentru altă biserică creștină. Mare ciudățenie. Dar eu nu puteam dar această semnătură împotriva convingerilor mele”(Ioan Ploscaru, Lanțuri și teroare, Editura Signata, Timișoara 1993 pagina 230)

Prezența Sfântului Părinte Papa Francisc în România, chiar dacă în unele cercuri a fost întâmpinată cu rezervă, iar în altele cu ostilitate, nu fără o anumită conexiune între ostili și rezervați, pentru catolicii din România și pentru majoritatea covârșitoare a românilor de bună credință indiferent de confesiune a însemnat o renaștere spirituală, o reînnoire și reactualizare a cuvântului Sfintei Scripturi: „Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului”. Lucrul acesta s-a putut remarca în primul rând prin importanța pe care au acordat-o vizitei Sfântului Părinte toate posturile de televiziune și agențiile de presă din țară și din întreaga lume, dar și prin atitudinea președintelui României, a Guvernului și a politicienilor din România aproape fără nici o excepție.

Încă o dată ne putem convinge cât de neschimbate rămân cuvintele Sfintei Scripturi: „piatră pe care voi  constructorii ați disprețuit-o a ajuns piatra din capul unghiului”.

Disprețul persecutorilor față de cei șapte Martiri a mers atât de departe încât după ce i-au ucis, patru dintre ei au fost îngropați în locuri ascunse încât nici până astăzi nu pot fi găsite rămășițele lor pământești. Alții doi dintre aceștia au murit ca prizonieri ai Bisericii Ortodoxe: Ioan Bălan a murit în mănăstirea ortodoxă Ciorogârla iar Iuliu Hossu în măstirea Căldărușani, ambele lângă București.

Vasile Aftenie primul de altfel care a murit ucis în bătaie în cadrul anchetei, după ce a fost preluat de la Căldărușani și dus la Ministerul de Interne nu am mai apucat să fie duse la Sighet. Tocmai de aceea în fotografiile care circulă Vasile Aftenie nu apare în haine vărgate. În haine vărgate apar toți ceilalți care în 1950 au ajuns la Sighet, după moartea lui Vasile Aftenie și după ce, vreme de aproape doi ani la Căldărușani și Dragoslavele nu au putut fi convertiți la ortodoxie.

Mi se pare că entuziasmul din 2 iunie 2019 de la Blaj s-a stins între o măsură prea mare. Faptul că Biserica Greco- Catolică din România a dat Bisericii Universale 7 Martiri, ar trebui să genereze în rândul credincioșilor acestei biserici mai multă emulație. Poate că ar fi potrivit ca în rugăciunile amvonului de la sfârșitul Sfintei Liturghii după pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur să se introducă și „a fericiților martiri greco-catolici”.

Istoria Bisericii Greco-Catolice de după 1948 este un tezaur spiritual și de mărturie a adevărului lui Cristos, care se adaugă tezaurului spiritual, cultural și național al primilor 250 de ani de existență a acestei biserici, iar prin faptul că după 1948 această biserică a ridicat la cinstea altarelor 7 Martiri chiar îl depășește.

Nopțile de veghe, această inițiativă care s-a născut din rândul și din inițiativa laicilor credincioși ai Bisericii Greco-Catolice se constituie întru un suport spiritual al bisericii de cea mai mare importanță. După câte cunosc eu și înțeleg, sunt convins că rugăciunile și jertfele voastre de ani de zile în cadrul acestor Nopți de veghe au influențat sigur finalizarea cu succes a beatificării primilor 7 Martiri ai Bisericii Greco-Catolice din România, dosar care părea la un moment dat că se află în cumpănă.

Mântuitorul nostru Isus Cristos ne asigură că rugăciunea poate muta munţii din loc dacă în rugăciunile noastre o implicăm și pe Maica Sfântă. Sfântul Bernard ne asigură că nu s-a întâmplat niciodată că ea să nu mijloacească la Fiul ei pentru cei care o invocă și apelează la mijlocirea ei. Amin.

Pr. Simion Mesaros