Săpânța – de la martiriu la bucuria Învierii, autor profesor preot Marius Vișovan

http://www.salutsighet.ro/wp-content/uploads/2018/10/Biserica-Sapanta-COVER-01.jpg
Duminică, 30 septembrie, comunitatea greco – catolică din Săpânța a cunoscut un moment de mare bucurie și împlinire – sfințirea noii biserici, bijuterie arhitectonică maramureșeană, dar, mai ales, casă a Domnului și loc al prezenței Sale euharistice.
Fastul ceremoniei liturgice oficiate de doi episcopi și peste 40 de preoți, cuvintele de învățătură și de mulțumire, sutele de credincioși care s-au unit în rugăciune, copiii îmbrăcați în costume naționale dar și prezența primarului cu tricolorul pe piept și a nu puțini creștini din “cealaltă strană” românească (semne ale unei evidente detensionări și cvasi-normalizări a situației din comună… după o perioadă lungă de persecuție în plină Uniune Europeană, Săpânța fiind probabil singurul loc din țară în care greco-catolicilor li se interzicea efectiv să-și facă biserică), iată principalele motive de înălțare sufletească și legitimă mulțumire a părintelui paroh Mihai Grigor ale cărui permanente eforturi și (de multe ori) jertfe personale, împletite cu cele ale sufletelor păstorite de dânsul, au constituit temelia frumoasei realizări. Dacă mai adăugăm cerul senin și strălucirea soarelui… cred că am completat tabloul unei zile memorabile pentru Săpânța și pentru Maramureș.
Drama comunității greco-catolice din Săpânța a atins apogeul în 1948 când regimul comunist a interzis cultul greco-catolic și i-a confiscat bisericile și toate bunurile. Preotul paroh Grigore Rițiu, patriot român de mare anvergură (fusese delegat cu drept de vot la Marea Adunare Națională de la 1 dec. 1918 de la Alba Iulia) este scos cu forța din parohie și, după ce reușește să se ascundă o vreme, este arestat și întemnițat 4 ani în închisorile comuniste (mai fusese arestat și în 1945 și în 1947 pentru perioade scurte).
Situația preotesei Laura Rițiu (fiică a protopopului Simion Balea, unul din liderii maramureșeni ai luptei pentru Marea Unire) a fost mult mai crudă. Fiind foarte bolnavă, ea n-a mai ajuns la proces şi a murit în închisoarea din Oradea la 5 ianuarie 1954. Multă vreme nu s-a ştiut nimic despre ea, Securitatea nu a anunţat decesul ei. Mai târziu familia a aflat cu groază că şeful Securităţii din Oradea, Mezei, a dispus ca ea să nu fie îngropată, ci dată la Facultatea de Medicină din Cluj pentru disecţie!
Și restul familiei a cunoscut ororile detenției comuniste. Fiica Melania (actualmente în vârstă de 93 de ani) a fost ținută și ea arestată aproape un an și anchetată pe motiv că nu și-a denunțat tatăl, iar fiul Ioan Rițiu și logodnicul fiicei – Gheorghe Rednic (tot fiu al Săpânței) au fost printre liderii grevelor studentești din Cluj din 1946 fiind condamnați pentru activitate politică. Fiul avea să fie eliberat câţiva ani mai târziu, logodnicul fiicei însă va muri în închisoare.
Acesta a fost calvarul familiei Rițiu… lacrimi și sânge în oceanul de suferință și jertfă al neamului românesc. Alături de suferințele altor săpânțeni care s-au opus comunismului se constituie în blazonul de noblețe a acestui colț de țară, bastion nordic al rezistenței și demnității românești. Au urmat multe decenii în care Biserica greco catolică n-a avut dreptul la existență legală, apoi, încet, a ieșit la lumină… la Săpânța mai greu ca în alte localități. Părintele Cornel Ardelean din Sarasău a redeschis parohia în 1994 oficiind liturghia în case particulare până în 2002 într-o atmosferă ostilă. Păstorirea micului grup de creștini greco-catolici a fost apoi preluată de tânărul preot Mihai Grigor, actualul paroh și constructor al bisericii, care, cu o tenacitate remarcabilă, a înfruntat dificultățile care nu o dată păreau insurmontabile, a insuflat curaj turmei și a făcut posibilă împlinirea de azi… Săpânța a fost pusă din nou pe harta greco-catolică a României.
De la Cruce la Înviere, de la durere la bucurie… pe malul Tisei s-a mai aprins o Lumină…
Preot prof. Marius VIȘOVAN
La emoţionanta relatare a profesorului preot Marius Vişovan adăugăm câteva lucruri:
Gândită de arhitectul dr.Emil Costin, preot, încă din 2003 şi realizată de echipa lui Teo Bârsan din Bârsana Maramureşului, biserica răspunde întru totul “Înălţării Domnului” căruia îi este dedicată. Ajuns la Săpâţa în dimineaţa zilei de 30 septembrie, grupul de agrişti băimăreni a rămas uimit de frumuseţea şi eleganţa edificiului, care peste câteva ceasuri urma să devină o nouă casă a Domnului aşa cum a spus PS Claudiu Pop, episcopul Curiei, în omilia sa. Pentru prietenii din Săpânţa am pregătit un mic pliant din care reproducem un fragment

Săpânţa – în filele istoriei
17. SĂPÂNŢA — Parohie veche. Biserica. de piatră 1886. Hramul: Naşterea Preacuratei. Casa parohială de piatră din 1909. Edificiu şcolar de piatră din 1894. Matricule din 1790. — Dela sediul protopopesc 18 km.
PLASA: Sighet (jud. Maramureş)
POŞTĂ (tfl.): în loc
TELEGRAFUL: Sighet
GARA: Dragoş-Vodă
PREOT: M. On. SIMEON BALYA, paroh, prot. onorar. — CURATOR: Dumitru Stan. — CANTOR: loan Şteţiu,
ASOCIAŢII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 147 membri si Reuniune mariană din 1933 cu 120 membri.
Numărul sufletelor: 3055. — R.-cat.. 3. — Ort. 5. — Calv. 4. ~ Poc. 77
(casă de rugăciune). — Izr. 950 (2 sinagoge si 1 casă de rugăciune).
[Extras din Şematismul Veneratului cler al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureşului pe anul 1936, pag.112-113]

 

Săpânța, evreieşte: ספנצה, în maghiară: Szaploncza, este o comună din judeţul Maramureş, România. Este localizată la 21 km nord-vest de Sighetul Marmaţiei, pe malul stâng al Tisei.
Originea numelui: numele i s-a dat după pârâul Săpânţa/ Szaplonca, satul fiind în locul în care pârâul se varsă în râul Tisa. Numele Săpânţa îşi are originea în cuvântul de origine slavă solpú=cascadă, denumirea apărând prima dată în 1373 în forma Zapancha, apoi în 1390 în forma Zaploncha.
Istorie: A fost în posesia urmaşilor Cnejilor români, înnobilaţi, care aveau relaţii de rudenie cu nobilii din Sarasău. În evul mediu stăpâneau şi Rona de Sus şi Rona de Jos. Ulterior, toate familiile sale nobile au preluat numele lui Szaplonczai. Astfel, în 1720, în Săpânţa erau 38 de nobili/nemeşi şi 15 iobagi, toate cele 38 de familii nobile purtau numle de Szaplonczai. Printre iobagi, cea mai obișnuită denumire de familie era Oros (Rus) , care se referă la originile lor rutene. În 1767 locuiau 556 iobagi, şaizeci de nobili şi şaizeci de Armalista (nobil, care a primit doar stema și diploma de nobil, dar nu şi o posesiune nobiliară.)
Ca limbi locale vorbite sunt menţionate, pe lângă română, ruteana şi maghiara.
În 1735 au existat patru familii evreieşti în 1767, iar în 1840 erau deja 291 de locuitori evrei în Szaplonca. Prima lor sinagogă a fost construită în jurul anului 1800. În jurul anului 1870, se stabileşte „rabinul minune” Joszef Méir Weisz, care a publicat cărţile lui Imre Joszef, şi a fost fondatorul „Szfinka Hasisidism”(numele în idis al Szfinka sau Szpinka Szaplonca).
Locuitorii români în 1790 au trecut la religia Greco-Catolică. Între anii 1880 şi 1860, românii din Szaplonca aveau o reputație foare rea în jur. În sat curgea de multe ori sânge şi se spune că în plină zi s-au furat de pe păşune 32 de vite. În noaptea de 5-6 mai 1944 la sud de sat a fost paraşutat un grup de partizanii sovietici în apropierea morii cu apă. Cei 10 au dat peste jandarmi, în schimbul de focuri au murit trei partizani, patru au fost capturați şi trei dintre ei au reuşit să treacă dincolo de linia frontului.
Între anii 1990 şi 2000, satul a devenit subiect de presă de mai multe ori din cauza războiului dintre ortodocşi şi greco-catolici. Doar câteva familii s-au întors la religia greco-catolică, iar comunităţii nu i s-a retrocedat biserica construită în 1886 în actualul Cimitir Vesel. Potrivit greco-catolicilor, conducerea locală împiedică în mod constant construirea unei noi biserici pe propriul lor pământ şi chiar în 1997, însuşi primarul localităţii „a furat” un mort greco-catolic ca să fie îngropat după ritualul ortodox.
Turnul bisericii neogortice a fost demolat de parohia ortodoxă în 2009 şi care intenționează să construiască cinci noi turnuri înstil bizantin – potrivit greco-catolicilor, pentru a elimina semnele trecutului greco-catolic al bisericii.(operaţiune realizată, iar vechea biserică de piatră, monument UNESCO este astăzi remodelată şi de nerecunoscut).
În 1838 erau 792 de greco-catolici şi 320 de locuitori evrei.
În 1880 din totalul de 1982 de suflete, 1340 derau români, 533 erau evrei şi 35 maghiari; confesional erau 1365 greco-catolici, 573 evrei şi 28 de romano-catolici.
În 2002, din 3267 de rezidenți, 3240 erau cetățeni români; 2936 ortodocşi, 257 de adventişti şi 65 de greco-catolici.
Încheiem relatarea noastră cu tabloul ÎNĂLŢAREA, pictură în ulei de Jan Matejko, pictor polonez, pictură în ulei, pe scândură de stejar,  103×67 cm. Pictat în 1884, astăzi tabloul se află în colecţia Muzeului Naţional din Varşovia .
Imaginea ilustrează, simbolic, pe Isus Cristos înălţându-se la ceruri.
Evenimentul este descris în Biblie: în Evanghelia după Marcu (Mc.16,19-20) , în Evanghelia după Luca (Lc.24,50-51) și în Faptele Apostolilor(Fapt. 1.1-11). Este, de asemenea, obiectul credinței creștinilor, onorat cu o sărbătoare specială, Înălţarea Domnului. Un subiect prezent în arta europeană.
Cristosul expresiv al lui Matejko este înfăţişat ca un om aproape gol, înfăşurat parţial cu pânză, ca și Domnul înviat. Pe mâini și picioare se văd clar urmele piroanelor. Cu brațele întinse, în formă de cruce, privitorul îl vede plin de viață. Isus plutește în aer. În fundalul este vizibilă o strălucire incandescentă, ca de foc, în formă de inimă, cunoscută din imaginile tipice ale Inimii Sacre a lui Isus. În partea superioară a lucrării, deasupra lui  Cristos, artistul a pictat Spiritul Sfânt ca un porumbel în zbor. În spatele lui, este un triunghi luminos, simbolul lui Dumnezeu Tatăl. În amurgul de culoare portocalie, cinci Heruvimi se uită la Isus. Sub Isus în ascensiune, un personaj în costum verde, susține o placă de piatră, cu capul întors de la înălţare. Sub brațele lui Isus este inscripția MA RIA . Matejko pare să combine trei mistere ale vieții lui Isus într-o singură pictura: moartea, învierea și înălțarea.
Înălțarea Domnului risipeşte teama, iar Papa Leon cel Mare (440-461) spunea: “Înălțarea Domnului mărește credința noastră” credincioşii din Săpânţa, împreună cu preotul lor fiind, în acest sens, exemplu viu.