NE-AM RIDICAT CLĂDIRI CARE „ZGÂRIE CERUL”

NE-AM RIDICAT CLĂDIRI CARE „ZGÂRIE CERUL” ȘI NE MÂNDRIM CU ELE, ÎNSĂ SUNTEM RESTANȚIERI LA CONSTRUCȚIA PROPRIULUI SUFLET. NE-AM CONSTRUIT CASELE PE STÂNCĂ, DAR NE-AM LĂSAT SUFLETELE PE NISIP.
Autorul acestei frumoase meditaţii este pr. Laurenţiu Dăncuţă din Dieceza de Iaşi şi care este preot în Italia. Am preluat articolul de pe blogul personal al părintelui: paxlaur.com. Am ales să-l facem cunoscut şi prin situl AGRU. sper că nu am greşit.

Printre multele manii pe care le-a dezvoltat timpul (post)modern este și „mania de a construi”. Iar dacă nu avem ceva de construit sau nu avem fondurile necesare pentru o nouă construcție, încercăm să facem măcar o renovare. Este adevărat că unele construcții sunt necesare, însă la fel de adevărat este că unele nu doar că nu erau necesare, dar nici măcar nu au fost făcute sau refăcute bine. Am învățat să construim case, blocuri, școli, spitale, biserici în toate formele posibile. Ne-am ridicat clădiri care „zgârie cerul” și ne mândrim cu ele, însă suntem restanțieri la construcția propriului suflet. Ne-am construit casele pe stâncă, dar ne-am lăsat sufletele pe nisip. Prea des ne amăgim cu un „Doamne-Doamne” spus în grabă și fără inimă, crezând că astfel ne trăim credința.
Creștinismul înseamnă un mod de viață exigent, înseamnă trudă, înseamnă consolidare zilnică, înseamnă pregătire continuă pentru înfruntarea intemperiilor, înseamnă înțelepciune dobândită prin trăirea evangheliei. Cel care este cu adevărat ucenicul lui Cristos știe să evite două pericole. Primul este acela de a face proiecte pentru a evita furtunile. Este omul care își spune: „Casa mea este în siguranță. Eu am ales acest loc în care nu poate fi atinsă și distrusă de vânturi sau de ploi”. Nimic mai amăgitor. Cristos spune clar că furtuna va veni și peste casa clădită pe stâncă și peste casa clădită pe nisip. Furtunile fac parte din viața fiecărei „case”, a fiecărui creștin. Este imposibilă o viață autentică fără confruntarea cu „vântul și ploile”. Însă doar cei care își consolidează casa pe stâncă, pe adevărul Evangheliei, vor rezista.
Iar cel de-al doilea pericol de evitat este cel al omului care construiește cu frică. Sunt oameni care trăiesc mereu cu această teamă: „Ce mă voi face când va veni furtuna? Cum să mă pregătesc cel mai bine pentru momentul când peste mine se vor abate ploi și vânturi?” Trăiesc înspăimântați în fața unui viitor pe care îl văd doar în negru, încât uită să fructifice prezentul și să-și termine la timp construcția. De tema furtunilor pe care și le imaginează mari și iminente, modifică mereu proiectele, demolează și reconstruiesc, renovează și redecorează, trăind mereu într-o neterminată casă.
Care este starea noastră de „creștini constructori”? Care este situația casei noastre, a credinței noastre, a sufletului nostru? Suntem pregătiți pentru următoarea furtună? Este Cristos stânca noastră?
Reține
Doar ceea ce zidește Dumnezeu are tărie și statornicie și este cu neputință de zdruncinat.