Bărbăţie şi Credinţă

În 20-21 octombrie 2017 la Lugoj va avea loc întâlnirea anuală a Comitetului Director Naţional al Agrului.
Tema Adunării generale din acest an este: Spiritualitatea laicilor: Rafila Găluț exemplu de viață și trăire a credinței, iar mottoul ales: „Neîncetat să vă rugați” (I Tes 5,17).
AÅŸa cum se obiÅŸnuieÅŸte în filiala noastră, Baia Mare III „Sfântul Anton de Padova”, am căutat să pregătim pentru participanÅ£ii la adunare un remember, o aducere aminte, din activitatea AGRU-lui. Am găsit articolul, publicat în VESTITORUL, organ al Eparhiei Române Unite de Oradea ÅŸi revistă de cultură religioasă, no.8 Anul XI. 1 Aprilie 1935, intitulat Bărbăţie ÅŸi Credinţă. După cum veÅ£i vedea, bineînÅ£eles dacă veÅ£i avea răbdarea să-l citiÅ£i, articolul tratează un subiect la ordinea zilei: familia ÅŸi avortul! Din câte ÅŸtim AGRU NaÅ£ional este înscris în CoaliÅ£ia pentru Familie, iar opiniile pro ÅŸi contra iniÅ£iativei continuă. Desigur, trebuie să Å£ineÅ£i seama că articolul a fost scris în urmă cu 82 de ani. De atunci s-au schimbat destul de multe în organizarea ÅŸi concepÅ£iile societăţii, care pot fi discutate ÅŸi văzute în ce măsură mai sunt actuale. Rămâne un lucru neperisabil, pe care îl reproducem aici: Dar credinÅ£a urmeaza o linie veÅŸnic dreaptă, ce duce drept la Å£inta ce o urmăreÅŸte; drumul ei nu are cotituri nici opriri, nici împăcări cu răul – pentru a înfăptui mai uÅŸor binele.
Compromisul e mijlocul lor mai potrivit, mai politic, dacă vreţi pentru a obţine avantagii, rezultate materiale — dar credinţa nu tinde la nimic material nici incidental. În ale credinţei compromisul e trădare.
Filiala noastră organizează în zilele de 27-28 octombrie 2017 cea de a XIII ediţie a simpozionului intitulat „ARESTAREA EPISCOPILOR”, prin care comemorăm întrarea Bisericii Greco-Catolice în catacombe şi jertfa Episcopilor în funestul an 1948 şi următorii. Ceea ce autorul articolului pe care îl publicăm prin noua modalitate de comunicare, a exprimat, cum nu se poate mai elecvent, ceea ce trebuie să reţinem în ceea ce priveşte martiriul, cu toate că în 1935, autorul nu avea cum să prevadă scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice: »Miile şi milioanele de martiri, ce puţin ar fi trebuit să cedeze celor ce le-ar fi fost mulţumitori, dacă ar fi jertfit idolilor păstrându-şi, prin aceasta, viaţa şi demnităţile. — Şi-au dispreţuit demnităţile, au îndurat chinurile, au suportat ura, din dragostea lui Christos; au păşit neînfricaţi pragul morţii pe poarta deschisă lor de lumea păcătoşită, — pentru a primi cununa vieţii nepieritoare din mâna şi mila Celui ce a învins lumea.«
Din respect pentru înaintaşii noştri am reprodus articolul aşa cum a fost publicat în 1935.
Situl AGRU-lui permite comentarii la textele publicate. Ori ce comentariu/sugestie o primim cu multă bucurie.

Bărbăţie şi credinţă.
(Pentru membrii Agrului). где можно деньги взять по паспорту

Orice acÅ£iune se nutreÅŸte dintr’o credinţă; trăieÅŸte cât ea, creÅŸte ÅŸi se întâlneÅŸte în măsura adâncimii ei; scade pe măsura scăderii ei sau dispare, dacă se’nvederează ca realitatea unei credinÅ£e din suflete a fost înlocuită cu vorbele umflate ale celor ce au alte scopuri decât cele pe cari le mărturisesc.
Dar credinÅ£a urmeaza o linie veÅŸnic dreaptă, ce duce drept la Å£inta ce o urmăreÅŸte; drumul ei nu are cotituri nici opriri, nici împăcări cu răul – pentru a înfăptui mai uÅŸor binele.
Compromisul e mijlocul lor mai potrivit, mai po¬litic, dacă vreţi pentru a obţine avantagii, rezultate materiale — dar credinţa nu tinde la nimic material nici incidental. În ale credinţei compromisul e trădare.
În viaţa materială, comercială, industrială şi politica ţinta se realizeaza în etape, prin drumuri în zig-zaguri, cu înaintări şi regresuri, cu progresări şi pierderi, cu compromisuri şi cedări; — credinţa vrea totul, în orice moment.
Nu lasă, nici nu poate lăsa nimic din Å£inta spre care tinde. Căci Å£inta credinÅ£ei nu e supusă voinÅ£ei bune sau rele a celor ce o slujesc: Å£inta ei trece peste voinÅ£a lor, de cele mai multe ori, chiar peste judecata lor. Cei ce vreau s’o înfăptuiască sunt slujitorii ei, cu cât mai umili, cu atât mai desăvârÅŸiÅ£i.
Christos n’a cedat o iotă sau o cirtă din ceea ce a trebuit să înfăptuiască: desăvârÅŸirea Legii ÅŸi înte-meierea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământul stăpânit de diavol, prin voinÅ£a primilor oameni.
Această voinţă neînfricată, această credinţă nestrămutată l-a suit pe lemnul Crucii, croit să fie moartea unui început, ÅŸi a devenit începutul unei noui vieÅ£i. A biruit moartea prin glorioasa-i înviere, spălând ruÅŸinea Crucii, transformându-o în semnul celei mai desăvârÅŸite învingeri, căreia o lume se ‘nchină trudindu-se s’o înÅ£eleagă, crezându-ÅŸi atinsă suprema fericire, dacă o poate imita.
Miile şi milioanele de martiri, ce puţin ar fi tre¬buit să cedeze celor ce le-ar fi fost mulţumitori, dacă ar fi jertfit idolilor păstrându-şi, prin aceasta, viaţa şi demnităţile. — Si-au dispreţuit demnităţile, au îndurat chinurile, au suportat ura, din dragostea lui Christos; au păşit neînfricaţi pragul morţii pe poarta deschisă lor de lumea păcătoşită, — pentru a primi cununa vieţii nepieritoare din mâna şi mila Celui ce a învins lumea.
Åži sângele lor !mpraÅŸtiat fără milă ÅŸi cruÅ£are, care se împrăştie, ÅŸi azi, pe tot întinsul acestui pă-mânt, pe unde numai a ajuns picior de creÅŸtin credincios, — a devenit sămânÅ£a creÅŸtinilor, cari s’adapa, se nutresc, se ‘ntăresc cu sângele pildei lor.
Căci erau bărbaÅ£i aceÅŸti învăţăcei, aceÅŸti urmaÅŸi ai Fiului lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta bărbăţie se ascundea uneori în trup firav de femeie sau plăpând de copil, cari dacă s’au înÅŸiruit în rândul aleÅŸilor — din lumea păcătoÅŸită; dacă ÅŸi-au afirmat credinÅ£a în Cel ce a venit să-i mântuească, — ÅŸi au mărturisit-o oricând ÅŸi în faÅ£a oricui, iară a se teme de nimeni ÅŸi nimic decât de Dumnezeu. Au adus, dacă era nevoie, ultima jertfă: a morÅ£ii lor, decât să-ÅŸi agonisească moartea veÅŸnică: jertfind idolilor. S’au pierdut pe sine pentru a-se dobândi vieÅ£ii netrecătoare.
Iată, marea taină a dăinuirii până azi, a sămânţei împrăştiată de Dumnezeescul Sămănător:
1. Credinţa dreaptă, gata de orice jertfă;
2. Dragostea primită ca lege dela Întemeietorul: de-a se iubi unii pe alţii cum i-a iubit El şi de-a fi una în rugăciune şi în frângerea pâinii ;
3. grija, de-a nu lăsa să intre, dar mai ales să rămână decât pe cei ce-şi mărturiseau credinţa prin faptă. Pe cei slabi îi vindecau, pe trădători îi eliminau ca pe putregaiuri.
Din necesitatea de-a învia vechea credinţă, din dorinÅ£a de-a renaÅŸte trecuta bărbăţie, din trebuinÅ£a de-a replanta în inimile credincioÅŸilor de azi, probata arie a mucenicilor primelor veacuri creÅŸtine, — a fost înfiinÅ£ată AcÅ£iunea Catolică în Apus. Din aceeaÅŸi necesitate s’a născut Agrul nostru: de-a apăra drepturile Bisericii române unite grav ameninÅ£ată să fie împinsă în mormântul ce i-1 săpase proiectul Legii cultelor. Bărbăţia credincioÅŸilor, uniÅ£i în Agru, adausă la tăria în credinţă a Arhiereilor; dragostea ÅŸi unirea turor a adus izbânda dreptăţii: drepturile sfintei bisericii n’au mai fost atinse ; creându-se totodată organul de luptă, armată de pază ÅŸi apărare a principiilor ce stau la baza bisericii lui Christos : Agrul.
Până când această credinţă ce stă la baza Agrului, nu va fi desminţită de fapte; până când această unire nu va fi slăbită în noi; până când această tărie nu va fi slăbită în noi de ai noştri: Agrul va sta ca o stâncă a bisericii, clădită pe piatra lui Petru, de cari se vor izbi neputincioase valurile tuturor porţilor şi portiţelor Iadului şi a iăduleţelor.
S’a născut, Agrul, ca să stea ÅŸi a stat, dela nastere în slujba bisericii învăţătoare;
au dus împreună lupta şi au sărbătorit izbânda! Îşi va nega azi, principiile ce i-au dat naştere : bărbăţia şi credinţa?
Va da bir cu fugiţii, când trebue să intre din nou, în noua luptă începută de aceiaşi Arhierei, pentru apărarea celor ce vin să fie ucişi, prin lege, fără să aiba vreo vină, decât că ar vrea să împartă dragoste celor ce-i urăsc înzădar!
Căci: în ţara cea mai liberală din lume, unde pot trăi, nesupăraţi de nimeni, străinii ce ne sug vlaga şi truda ţăranului, ce ne culeg smântâna muncii noastre; în ţara, în care eel ce-a scos sabia şi a omorît, nu e pedepsit să piară de sabie; în ţara, unde ucigaşul de mamă nu e ucis de autoritatea ce poartă sabie: pregăteşte legiferarea uciderii laşe a copiilor nevinovaţi, în pântecele mamei lor prin legiferarea avortului.
BărbaÅ£i fraÅ£i! v’ar agrăi Sf. Pavel azi pe toÅ£i, dar desigur ar spune-o membrilor Agrului! BărbaÅ£i fraÅ£i, aÅ£i isprăvit toată lupta împotriva tuturor rele ce bântue aceasta, doar de Dumnezeu păzită Å£ara?! Nu v’a mai rămas nimic, vrednic de bărbătia voastrăi decât legiferarea uciderii celor neputincioÅŸi, celor cărora nu le lăsaÅ£i nici dreptul ce nu se deneagă uciaÅŸului de mamă: să fie pus în situatia de-a-ÅŸi deschide gura să se apere.
Bărbaţi fraţi, cinstiţi şi onoraţi, de ce vreţi să nimiciţi rodul plăcerilor îngăduite cu soaţa voastră legiuită şi cinstită? De ce vreţi să vă zdrobiţi razemul bătrâneţelor voastre, poate mângâierea vieţii voastre de dincolo? De ce va asumaţi drepturi de care nu dispuneţi: ca să schimbaţi orânduirea Domnului, care de mii de veacuri spune: Să nu ucizi!
N’aveÅ£i altceva de înfăptuit, nu aveÅ£i alte glorii de repurtat? VreÅ£i să repurtaÅ£i trista glorie a lui Irod ? Åži credeÅ£i că o puteÅ£i ajunge fără să vă roadă viermii lui: viermii neadormiÅ£i ai conÅŸtiinÅ£ei ce vă va mustra ?…                                                                                                      *
Această rară ocaziune de-a apăra principiile bisericii lui Christos nu poate să treacă fără ca Agrulă Să nu se înşiruie la Camerăa, în rândul luptei ce atât de strălucit au du-o Arhierii noştri la Senat.
Nu e vorba de izbânda ce n’au repurtat-o întreagă după meritul luptei lor! Dup vorba Apostolului: noi sămănăm, plivim, udăm, dar Dumnezeu e ceel ce dă rodul, când vrea ÅŸi cum area!
Par’că mucenicii au scontat, prin rezistenÅ£a lor, rodul ?! Ei n’au Å£inut să învingă. ÃŽn cele ale Domnului învingerea e numai a Lui. Ei au grijit, s’au rugat ÅŸi s’au luptat să nu fie înnÅŸi.
Izbânda noastră în noi şi între noi e dreptul, e putinţa şi e datorinţa noastră.
Avem acolo, unde se face dreptul, dar unde se poate pregăti marea nedreptate — de ai noştri, şi mulţi şi buni; însuşi pe preşedintele nostru, a cărui calitate de ministru al dreptăţii ne ummple de legitime bune sperante.
Să nu vă temeÅ£i, că suntem slabi. Cei credincioÅŸi n’au fost niciodată slabi! Orice bine, orice progres e îin lume, e rezultatul credinÅ£ei. Åži de am avea credinţă numai cât grăuntele de muÅŸtar, ne-am transforma în dărămători de munÅ£i, nu în bieÅ£i apărători ai unei cauze drepte.
Nici să credeţi, că suntem puţini!
CăutaÅ£i istoria popoarelor ÅŸi vă veÅ£i convige, că soarta luptelor a fost pecetluită, izbânda a fost repur-tată de cei de partea cărora s’au ivit bărbaÅ£ii, ce iau în mâini neÅŸovăie’nicii steagul, ÅŸi în jurul lor ce în-ÅŸirue cetele nesfârÅŸite ale celor ce au urmat pe un David în faÅ£a lui Goliat, pe un Mircea împotriva pu-hoiului turcesc, să-ÅŸi apere sărăcia ÅŸi nevoile ÅŸi neamul, a celor ce au urmat pe un Åžtefan ÅŸi Mihai Viteazul!
BărbaÅ£i fraÅ£i! ÃŽn credinÅ£a ÅŸi bărbăţia voastră, dela eel mai mic până la cel mai mare, va sta izbânda; va sta putinÅ£a de-a face ca Agrul, cu care vă mândriÅ£i în vremuri de paÅŸnică strălucire, să fie veÅŸnic viu ÅŸi strălucitor ÅŸi’n luptă.
Dar să vă ferească sfântul, şi pe cei mici şi pe cei mari, ca frica unora dintre voi să sape mormân-tul Agrului, mormânt spoit, al cărui jalnici, paznici să ne mândrim a fi!
Bărbaţi fraţi! membri ai Agrului iubit şi respectat, vreţi să înfăptuiţi în voi şi între voi viaţa primilor creştini? Urmaţi-le bărbăţia în luptă, credinţa şi grija lor de a fi una în frângerea pâinii; urmaji-le grija lor de sănătatea şi curăenia turmei: de a plivi fără milă, din mila faţă de voi, toată ne-ghina şi pălămida dintre voi!
Când v’aÅ£i înÅŸiriut în rândurile luptătorilor pentru drepturile voastre ÅŸi ale bisericii voastre.

»Voi mâinile pe scut a-ţi pus!
………………………………………..
Un gând ÅŸi — un scut! …
…………………….
Cui i-e frică, e liber
Să se’ntoarcă înapoi!
Dar cine-i vânzător —
– Vândut să iasă dintre noi!
(G. Coşbuc: Decebal către popor)

Augustin Cosma