Bărbăţie şi Credinţă

În 20-21 octombrie 2017 la Lugoj va avea loc întâlnirea anuală a Comitetului Director Naţional al Agrului.
Tema Adunării generale din acest an este: Spiritualitatea laicilor: Rafila Găluț exemplu de viață și trăire a credinței, iar mottoul ales: „Neîncetat să vă rugați” (I Tes 5,17).
Aşa cum se obişnuieşte în filiala noastră, Baia Mare III „Sfântul Anton de Padova”, am căutat să pregătim pentru participanţii la adunare un remember, o aducere aminte, din activitatea AGRU-lui. Am găsit articolul, publicat în VESTITORUL, organ al Eparhiei Române Unite de Oradea şi revistă de cultură religioasă, no.8 Anul XI. 1 Aprilie 1935, intitulat Bărbăţie şi Credinţă. După cum veţi vedea, bineînţeles dacă veţi avea răbdarea să-l citiţi, articolul tratează un subiect la ordinea zilei: familia şi avortul! Din câte ştim AGRU Naţional este înscris în Coaliţia pentru Familie, iar opiniile pro şi contra iniţiativei continuă. Desigur, trebuie să ţineţi seama că articolul a fost scris în urmă cu 82 de ani. De atunci s-au schimbat destul de multe în organizarea şi concepţiile societăţii, care pot fi discutate şi văzute în ce măsură mai sunt actuale. Rămâne un lucru neperisabil, pe care îl reproducem aici: Dar credinţa urmeaza o linie veşnic dreaptă, ce duce drept la ţinta ce o urmăreşte; drumul ei nu are cotituri nici opriri, nici împăcări cu răul – pentru a înfăptui mai uşor binele.
Compromisul e mijlocul lor mai potrivit, mai politic, dacă vreţi pentru a obţine avantagii, rezultate materiale — dar credinţa nu tinde la nimic material nici incidental. În ale credinţei compromisul e trădare.

Filiala noastră organizează în zilele de 27-28 octombrie 2017 cea de a XIII ediţie a simpozionului intitulat „ARESTAREA EPISCOPILOR”, prin care comemorăm întrarea Bisericii Greco-Catolice în catacombe şi jertfa Episcopilor în funestul an 1948 şi următorii. Ceea ce autorul articolului pe care îl publicăm prin noua modalitate de comunicare, a exprimat, cum nu se poate mai elecvent, ceea ce trebuie să reţinem în ceea ce priveşte martiriul, cu toate că în 1935, autorul nu avea cum să prevadă scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice: »Miile şi milioanele de martiri, ce puţin ar fi trebuit să cedeze celor ce le-ar fi fost mulţumitori, dacă ar fi jertfit idolilor păstrându-şi, prin aceasta, viaţa şi demnităţile. — Şi-au dispreţuit demnităţile, au îndurat chinurile, au suportat ura, din dragostea lui Christos; au păşit neînfricaţi pragul morţii pe poarta deschisă lor de lumea păcătoşită, — pentru a primi cununa vieţii nepieritoare din mâna şi mila Celui ce a învins lumea.«
Din respect pentru înaintaşii noştri am reprodus articolul aşa cum a fost publicat în 1935.
Situl AGRU-lui permite comentarii la textele publicate. Ori ce comentariu/sugestie o primim cu multă bucurie.

Bărbăţie şi credinţă.
(Pentru membrii Agrului).

Orice acţiune se nutreşte dintr’o credinţă; trăieşte cât ea, creşte şi se întâlneşte în măsura adâncimii ei; scade pe măsura scăderii ei sau dispare, dacă se’nvederează ca realitatea unei credinţe din suflete a fost înlocuită cu vorbele umflate ale celor ce au alte scopuri decât cele pe cari le mărturisesc.
Dar credinţa urmeaza o linie veşnic dreaptă, ce duce drept la ţinta ce o urmăreşte; drumul ei nu are cotituri nici opriri, nici împăcări cu răul – pentru a înfăptui mai uşor binele.
Compromisul e mijlocul lor mai potrivit, mai po¬litic, dacă vreţi pentru a obţine avantagii, rezultate materiale — dar credinţa nu tinde la nimic material nici incidental. În ale credinţei compromisul e trădare.
În viaţa materială, comercială, industrială şi politica ţinta se realizeaza în etape, prin drumuri în zig-zaguri, cu înaintări şi regresuri, cu progresări şi pierderi, cu compromisuri şi cedări; — credinţa vrea totul, în orice moment.
Nu lasă, nici nu poate lăsa nimic din ţinta spre care tinde. Căci ţinta credinţei nu e supusă voinţei bune sau rele a celor ce o slujesc: ţinta ei trece peste voinţa lor, de cele mai multe ori, chiar peste judecata lor. Cei ce vreau s’o înfăptuiască sunt slujitorii ei, cu cât mai umili, cu atât mai desăvârşiţi.
Christos n’a cedat o iotă sau o cirtă din ceea ce a trebuit să înfăptuiască: desăvârşirea Legii şi înte-meierea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământul stăpânit de diavol, prin voinţa primilor oameni.
Această voinţă neînfricată, această credinţă nestrămutată l-a suit pe lemnul Crucii, croit să fie moartea unui început, şi a devenit începutul unei noui vieţi. A biruit moartea prin glorioasa-i înviere, spălând ruşinea Crucii, transformându-o în semnul celei mai desăvârşite învingeri, căreia o lume se ‘nchină trudindu-se s’o înţeleagă, crezându-şi atinsă suprema fericire, dacă o poate imita.
Miile şi milioanele de martiri, ce puţin ar fi tre¬buit să cedeze celor ce le-ar fi fost mulţumitori, dacă ar fi jertfit idolilor păstrându-şi, prin aceasta, viaţa şi demnităţile. — Si-au dispreţuit demnităţile, au îndurat chinurile, au suportat ura, din dragostea lui Christos; au păşit neînfricaţi pragul morţii pe poarta deschisă lor de lumea păcătoşită, — pentru a primi cununa vieţii nepieritoare din mâna şi mila Celui ce a învins lumea.
Şi sângele lor !mpraştiat fără milă şi cruţare, care se împrăştie, şi azi, pe tot întinsul acestui pă-mânt, pe unde numai a ajuns picior de creştin credincios, — a devenit sămânţa creştinilor, cari s’adapa, se nutresc, se ‘ntăresc cu sângele pildei lor.
Căci erau bărbaţi aceşti învăţăcei, aceşti urmaşi ai Fiului lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta bărbăţie se ascundea uneori în trup firav de femeie sau plăpând de copil, cari dacă s’au înşiruit în rândul aleşilor — din lumea păcătoşită; dacă şi-au afirmat credinţa în Cel ce a venit să-i mântuească, — şi au mărturisit-o oricând şi în faţa oricui, iară a se teme de nimeni şi nimic decât de Dumnezeu. Au adus, dacă era nevoie, ultima jertfă: a morţii lor, decât să-şi agonisească moartea veşnică: jertfind idolilor. S’au pierdut pe sine pentru a-se dobândi vieţii netrecătoare.
Iată, marea taină a dăinuirii până azi, a sămânţei împrăştiată de Dumnezeescul Sămănător:
1. Credinţa dreaptă, gata de orice jertfă;
2. Dragostea primită ca lege dela Întemeietorul: de-a se iubi unii pe alţii cum i-a iubit El şi de-a fi una în rugăciune şi în frângerea pâinii ;
3. grija, de-a nu lăsa să intre, dar mai ales să rămână decât pe cei ce-şi mărturiseau credinţa prin faptă. Pe cei slabi îi vindecau, pe trădători îi eliminau ca pe putregaiuri.
Din necesitatea de-a învia vechea credinţă, din dorinţa de-a renaşte trecuta bărbăţie, din trebuinţa de-a replanta în inimile credincioşilor de azi, probata arie a mucenicilor primelor veacuri creştine, — a fost înfiinţată Acţiunea Catolică în Apus. Din aceeaşi necesitate s’a născut Agrul nostru: de-a apăra drepturile Bisericii române unite grav ameninţată să fie împinsă în mormântul ce i-1 săpase proiectul Legii cultelor. Bărbăţia credincioşilor, uniţi în Agru, adausă la tăria în credinţă a Arhiereilor; dragostea şi unirea turor a adus izbânda dreptăţii: drepturile sfintei bisericii n’au mai fost atinse ; creându-se totodată organul de luptă, armată de pază şi apărare a principiilor ce stau la baza bisericii lui Christos : Agrul.
Până când această credinţă ce stă la baza Agrului, nu va fi desminţită de fapte; până când această unire nu va fi slăbită în noi; până când această tărie nu va fi slăbită în noi de ai noştri: Agrul va sta ca o stâncă a bisericii, clădită pe piatra lui Petru, de cari se vor izbi neputincioase valurile tuturor porţilor şi portiţelor Iadului şi a iăduleţelor.
S’a născut, Agrul, ca să stea şi a stat, dela nastere în slujba bisericii învăţătoare;
au dus împreună lupta şi au sărbătorit izbânda! Îşi va nega azi, principiile ce i-au dat naştere : bărbăţia şi credinţa?
Va da bir cu fugiţii, când trebue să intre din nou, în noua luptă începută de aceiaşi Arhierei, pentru apărarea celor ce vin să fie ucişi, prin lege, fără să aiba vreo vină, decât că ar vrea să împartă dragoste celor ce-i urăsc înzădar!
Căci: în ţara cea mai liberală din lume, unde pot trăi, nesupăraţi de nimeni, străinii ce ne sug vlaga şi truda ţăranului, ce ne culeg smântâna muncii noastre; în ţara, în care eel ce-a scos sabia şi a omorît, nu e pedepsit să piară de sabie; în ţara, unde ucigaşul de mamă nu e ucis de autoritatea ce poartă sabie: pregăteşte legiferarea uciderii laşe a copiilor nevinovaţi, în pântecele mamei lor prin legiferarea avortului.
Bărbaţi fraţi! v’ar agrăi Sf. Pavel azi pe toţi, dar desigur ar spune-o membrilor Agrului! Bărbaţi fraţi, aţi isprăvit toată lupta împotriva tuturor rele ce bântue aceasta, doar de Dumnezeu păzită ţara?! Nu v’a mai rămas nimic, vrednic de bărbătia voastrăi decât legiferarea uciderii celor neputincioşi, celor cărora nu le lăsaţi nici dreptul ce nu se deneagă uciaşului de mamă: să fie pus în situatia de-a-şi deschide gura să se apere.
Bărbaţi fraţi, cinstiţi şi onoraţi, de ce vreţi să nimiciţi rodul plăcerilor îngăduite cu soaţa voastră legiuită şi cinstită? De ce vreţi să vă zdrobiţi razemul bătrâneţelor voastre, poate mângâierea vieţii voastre de dincolo? De ce va asumaţi drepturi de care nu dispuneţi: ca să schimbaţi orânduirea Domnului, care de mii de veacuri spune: Să nu ucizi!
N’aveţi altceva de înfăptuit, nu aveţi alte glorii de repurtat? Vreţi să repurtaţi trista glorie a lui Irod ? Şi credeţi că o puteţi ajunge fără să vă roadă viermii lui: viermii neadormiţi ai conştiinţei ce vă va mustra ?…                                                                                                      *
Această rară ocaziune de-a apăra principiile bisericii lui Christos nu poate să treacă fără ca Agrulă Să nu se înşiruie la Camerăa, în rândul luptei ce atât de strălucit au du-o Arhierii noştri la Senat.
Nu e vorba de izbânda ce n’au repurtat-o întreagă după meritul luptei lor! Dup vorba Apostolului: noi sămănăm, plivim, udăm, dar Dumnezeu e ceel ce dă rodul, când vrea şi cum area!
Par’că mucenicii au scontat, prin rezistenţa lor, rodul ?! Ei n’au ţinut să învingă. În cele ale Domnului învingerea e numai a Lui. Ei au grijit, s’au rugat şi s’au luptat să nu fie înnşi.
Izbânda noastră în noi şi între noi e dreptul, e putinţa şi e datorinţa noastră.
Avem acolo, unde se face dreptul, dar unde se poate pregăti marea nedreptate — de ai noştri, şi mulţi şi buni; însuşi pe preşedintele nostru, a cărui calitate de ministru al dreptăţii ne ummple de legitime bune sperante.
Să nu vă temeţi, că suntem slabi. Cei credincioşi n’au fost niciodată slabi! Orice bine, orice progres e îin lume, e rezultatul credinţei. Şi de am avea credinţă numai cât grăuntele de muştar, ne-am transforma în dărămători de munţi, nu în bieţi apărători ai unei cauze drepte.
Nici să credeţi, că suntem puţini!
Căutaţi istoria popoarelor şi vă veţi convige, că soarta luptelor a fost pecetluită, izbânda a fost repur-tată de cei de partea cărora s’au ivit bărbaţii, ce iau în mâini neşovăie’nicii steagul, şi în jurul lor ce în-şirue cetele nesfârşite ale celor ce au urmat pe un David în faţa lui Goliat, pe un Mircea împotriva pu-hoiului turcesc, să-şi apere sărăcia şi nevoile şi neamul, a celor ce au urmat pe un Ştefan şi Mihai Viteazul!
Bărbaţi fraţi! În credinţa şi bărbăţia voastră, dela eel mai mic până la cel mai mare, va sta izbânda; va sta putinţa de-a face ca Agrul, cu care vă mândriţi în vremuri de paşnică strălucire, să fie veşnic viu şi strălucitor şi’n luptă.
Dar să vă ferească sfântul, şi pe cei mici şi pe cei mari, ca frica unora dintre voi să sape mormân-tul Agrului, mormânt spoit, al cărui jalnici, paznici să ne mândrim a fi!
Bărbaţi fraţi! membri ai Agrului iubit şi respectat, vreţi să înfăptuiţi în voi şi între voi viaţa primilor creştini? Urmaţi-le bărbăţia în luptă, credinţa şi grija lor de a fi una în frângerea pâinii; urmaji-le grija lor de sănătatea şi curăenia turmei: de a plivi fără milă, din mila faţă de voi, toată ne-ghina şi pălămida dintre voi!
Când v’aţi înşiriut în rândurile luptătorilor pentru drepturile voastre şi ale bisericii voastre.

»Voi mâinile pe scut a-ţi pus!
………………………………………..
Un gând şi — un scut! …
…………………….
Cui i-e frică, e liber
Să se’ntoarcă înapoi!
Dar cine-i vânzător —
– Vândut să iasă dintre noi!
(G. Coşbuc: Decebal către popor)

Augustin Cosma