Cum scăpăm din insulele noastre de izolare și auto-afirmare

Top stories!

Prin strădania domnului Ioan Trifu, preşedintele Filialei AGRU Satu Mare, publicăm pe situl AGRU acest frumos text, considerăm noi, preluat de pe situl aleteia.org. Uneori e-communio publică texte preluate de pe varianta în limba italiană a sitului. Tratând un subiect actual, mesajul sorei Theresa Noble, poate, ne va ajuta să găsim căi de transpunere în practică a iubirii aproapelui, de a forma o adevărată comunitate.

Cum scăpăm din insulele noastre de izolare și auto-afirmare

Credem că uneori putem scăpa de păcatele umanității sorbind dulcele lapte al “a fi diferit”

Zeke Weeks, sora Theresa Aletheia Noble

Într-una din zilele trecute, am intrat în Braum’s, o înghețătărie locală în Tulsa, Oklahoma, împreună cu mama mea. Intrând am zărit un tânăr cu șapcă de baseball și un tricou portocaliu țipător, care pășea hotărât înspre ușa principală. Văzându-mi veșmântul a făcut ochii mari; nu vezi foarte des călugărițe prin “bible belt” (n.t. statele din centrul și sud-estul Statelor Unite). Nu mi-am putut da seama dacă reacția lui a fost una pozitivă sau negativă, dar trecând pe lângă mine ținând punga de hârtie plină cu înghețată acesta a exclamat: “Isus Cristos fiul lui Dumnezeu te iubește și te-a mântuit de păcatele tale!”

Am răspuns strigând “Amin!”

Pe vremea când eram atee, la liceu în Oklahoma, îmi doream cu ardoare să părăsesc statul cât mai repede cu putință. Îl consideram înapoiat, cu pietatea, armele și patriotismul exagerate. Mă săturasem de tot felul de necunoscuți care te abordau în parcări întrebându-mă dacă l-am primit pe Isus in inima mea. Nu-mi doream decât să scap din această regiune “roșie” din mijlocul Statelor Unite, plină de Creștini ignoranți și nespălați, și să-mi găsesc un nou “acasă” intr-una din regiunile de coastă, sofisticate și atee. Era foarte ușor să traiesc în acest fel, împărțind lumea în grupuri dar văzându-mă pe mine însumi permanent în afara lor.

Încă mai fac acest lucru și acum în anumită măsură, deși acum, din când în când, trăiesc diferit și văd diferit lucrurile. Dumnezeu este cel care îmi zdrobește fortificațiile și îmi traversează granițele. El schimbă modul în care privesc lumea. El mă eliberează din ghetourile auto-impuse și îi eliberează pe ceilalți de după zidurile pe care le ridic între mine și ei. El mă ajută să văd că sunt asemenea lor și ei sunt asemenea mie, din toate punctele de vedere care contează. E ușor pentru mine să judec, să spun “Sunt mai bună ca el. Sunt mai bună ca ea.” Dar e atâta mister în aceste vorbe, atâtea “dar dacă…?”, atâtea necunoscute, atâtea motive pentru care acele cuvinte se prăbușesc inutile la pământ. În fața lui Dumnezeu, singurul lucru care te face vrednic este imaginea lui Cristos în sufletul tău.

Călugărul trapist Thomas Merton* avusese odată o experiență mistică în Louisville, Kentucky, în mijlocul unui cartier comercial, la intersecția dintre Fourth și Walnut (n.t. nume de străzi). A scris despre ea mai târziu, spunând: “Am fost dintr-o dată copleșit de realizarea faptului că îi iubeam pe toți acești oameni, că erau ai mei și eu eram al lor, că nu puteam fi străini unul de celălalt chiar dacă îmi erau complet necunoscuți. A fost ca o trezire dintr-un vis al separării, al unei false auto-izolări într-o lume specială”.

Cred că fiecare dintre noi a încercat la un moment sau altul să trăiască în acestă lume a izolării, despre care vorbește Merton, o insulă a auto-afirmării în cadrul unui grup select de oameni. Cel puțin pentru mine, acest lucru constituie o ispită permanentă, de a mă auto-izola, a trasa linii de demarcație față de ceilalți. Îmi doresc să fiu specială și în același timp să aparțin, să mă disting dar să fiu într-o comunitate. Cred că acestea constituie principalele tentații ale lumii moderne.

Acestea sunt nevoi primare antagonice, care ne fac să ne considerăm diferiți de ceilalți.Ne fac să refuzăm să vrem să îi înțelegem pe ceilalți, dacă îi catalogăm ca fiind nedemni de a fi înțeleși.

În schimb, căutăm oameni cu aceleași vederi ca și noi, si ne simțim ușurați când îi găsim. Suntem uniți împreună cu ei în a scoate în evidență eșecurile și ignoranța altora și ne manifestăm împreună indignarea când alții din afara grupului nostru fac lucruri cumplite. Noi ne credem diferiți. Credem că am scăpat cumva de adâncul păcatelor acestei lumi prin propria voință, și asemeni unor muște trecem plutind desupra lumii, amăgindu-ne cu felul nostru diferit.

“Ei erau ai mei și eu al lor.”

În acel episod din Braum’s în Tulsa, înconjurată de înghețată, ciocolată și mireasma dulce-lipicioasă a cornetelor, granițele s-au prăbușit și niște necunoscuți au fost reuniți.

“Isus Cristos fiul lui Dumnezeu te iubește și te-a mântuit de păcatele tale!”

Nu sunt sigură dacă acel om care a trecut pe lângă mine strigând slăvi lui Isus a încercat cumva să mă convertească, pedepsească sau pur și simplu să relaționeze. Nu sunt sigură dacă nu cumva credea că sunt musulmană, o membra a comunității Amish, sau o soră în Cristos. Nu prea contează. Oricum, eu am înțeles. Am relaționat cu el pentru o clipă, și sper că și el a simțit același lucru.

Isus este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, care a murit pentru păcatele oamenilor. Pentru ale mele. Pentru ale voastre. Pentru toate păcatele noastre.

Pentru toate păcatele noastre.

Mai multe la: http://aleteia.org/2016/06/14/how-to-escape-our-islands-of-isolation-and-self-affirmation/#sthash.yUxhjZTM.dpuf

 

* Dacă nu aÅ£i găsit/citit până acum pe Thomas Merton, editura Galaxia Gutenberg a editat cartea: “Noi seminÅ£e ale contemplării”. Cu siguranţă nu o să vă pară rău citind-o.