Campus-tabără la Cugir. Ediția a IX-a

În perioada 3-10 august 2014, Parohia Română Unită cu Roma din Cugir, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în colaborare cu ASTRU Cugir și AGRU Cugir, cu implicarea directă a tinerilor animatori îndrumați de părintele paroh Viorel-Gheorghe Codrea, au organizat campusul-tabără, intitulat Campus estival GREST 2014, ajuns deja la ediția a 9-a. La fel ca anul trecut, prin bunăvoința și aportul tuturor factorilor de decizie locală, locația desfășurării taberei de vară a fost Colegiul Tehnic Ion D. Lăzărescu din Cugir și au participat peste 350 de copii (marea majoritate din oraș, dar și din alte localități, precum și din Spania și Italia), mai exact, au fost 361 copii înscriși. Participanții au fost animați de un grup de aproximativ 30 tineri animatori din cadrul Parohiei Greco-Catolice Sf. Ap. Petru și Pavel din Cugir, majoritatea astriști.

Tema campusului din acest an a fost preluată de la organizatorii Grestului din nordul Italiei și anume ”Pianoterra”, iar motto-ul a fost ”Venne ad abitare in mezzo a noi”, toate activitățile concentrându-se în jurul acestor două elemente, iar obiectivele formative au fost transpuse vârstei participanților (pe grupuri de vârstă).

Deschiderea oficială a Campusului estival a avut loc duminică, 3 august, cu Sfânta Liturghie festivă oficiată de părintele paroh Viorel-Gheorghe Codrea, iar în următoarele zile, respectiv de luni până sâmbătă, programul începea la ora 800 cu Sfânta Liturghie, după care se începeau activitățile cu copiii, respectiv dansuri cu gesturi, ateliere de creație și jocuri educative pentru copii. Înainte de începerea activităților se spunea o rugăciune în fiecare zi împreună cu părintele Viorel. Imediat după rugăciune părintele ne spunea o temă zilnică, în jurul căreia transmitea o scurtă meditație, derivată din tema centrală a taberei, explicându-ne și modul în care putem pune în practică – la tabără, dar și în viața de zi cu zi –, tema zilei respective. Animatorii taberei (trans)puneau în practică prin activitățile specifice taberei aceste teme zilnice, având în minte firul roșu al obiectivelor propuse în acest an.

Programul zilnic era conturat după aceeași structură, în sensul că de la ora 8,00 se celebra Sf. Liturghie, apoi de la ora 9,00 urma rugăciunea, meditația, prezentarea temei zilnice, după care urmau bansurile. Apoi, copiii erau împărțiți pe două grupe în funcție de vârstă, iar programul continua cu orele de ateliere de creație urmate de jocuri specifice vârstei, majoritatea pe echipe. Sâmbătă copiii au profitat din plin de o zi petrecută la ștrand la Orăștie, iar duminică tabăra s-a încheiat cu Liturghia festivă oficiată de Pr. Viorel Codrea.

În această perioadă copiii participanți la tabără au petrecut momente frumoase în care au învățat să socializeze mai bine, să lucreze în echipă, să fie deschiși și răbdători, să fie deschiși spre credință și trăirea ei, au legat noi prietenii, și nu în ultimul rând și-au dezvoltat capacitatea de creație.

Un lucru inovator în cadrul Campusului din acest an a fost colaborarea cu tinerii din Cercul de Teatru al Casei de Cultură Cugir, condus de domnișoara Maria Dodoc, care s-a concretizat prin organizarea unui spectacol pentru copii, foarte captivant și antrenant în același timp. Această colaborare este abia la început și sperăm ca de acum înainte să devină o tradiție de lungă durată.

Într-una dintre zilele taberei, respectiv marți, 5 august, în a treia zi de tabără, am avut bucuria de a primi vizita Preasfințitului Alexandru Mesian, episcopul eparhiei noastre de Lugoj, care le-a pregătit o surpriză dulce copiilor, le-a transmis câteva gânduri spirituale participanților și ne-a oferit o binecuvântarea arhierească. Preasfințitul Alexandru – într-o scurtă meditație – a împărtășit copiilor și tinerilor câteva gânduri despre credință și trăirea credinței conform vârstei fiecăruia dintre noi. De asemenea, Preasfințitul Alexandru a felicitat și încurajat inițiativa organizării acestei tabere de vară, pe părintele Viorel și întreaga echipă de animatori. Tot cu această ocazie, gazda noastră bună, directorul Colegiului Tehnic IDL, domnul ing. Alexandru Micaciu, a adresat câteva cuvinte Preasfințitului Alexandru, participanților și organizatorilor.

Toate aceste evenimente din cadrul campusului-tabără au fost posibile prin bunăvoința părintelui Viorel Codrea, organizatorul principal al Campusului Estival, în colaborare cu tinerii animatori din cadrul parohiei și consiliul parohial. De asemenea s-au primit sponsorizări din partea unor agenți economici din oraș, cărora le transmitem mulțumiri și pe această cale.

Sâmbătă, 9 august, după îndeplinirea formalităților legale din partea părinților și/sau a tutorilor legali, majoritatea copiilor participanți la tabără au petrecut întreaga zi la ștrandul de la Orăștie, loc în care s-au simțit foarte bine, iar duminică, 10 august, fiind ultima zi a Campusului estival Grest 2014, părintele Viorel a oficiat Sfânta Liturghie festivă de încheiere a taberei.

Ne bucurăm nespus de mult că și în acest an am reușit să păstrăm tradiția organizării taberei de vară pentru copii, și îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru bucuria, răbdarea, sprijinul și puterea de muncă pe care ni le-a dat pentru ca acest campus să fie o reușită.

Mulțumim din inimă Preasfințitului Alexandru Mesian pentru că ne-a onorat cu vizita la campus – Păstorul în mijlocul copiilor și tinerilor de la tabără –, pentru binecuvântarea arhierească, meditația și darurile pentru participanți, precum și sprijinul acordat an de an taberei noastre de la Cugir.

Mulțumim părintelui vicar general Angelo-Narcis Pop pentru că în fiecare an a fost alături de noi, aducându-ne încurajări și motivându-ne suplimentar.

Mulțumim părintelui Viorel și întregului consiliul parohial, precum și asociațiilor laicale locale ASTRU Cugir și AGRU Cugir pentru deschiderea, implicarea și, mai ales, foarte buna colaborare în vederea realizării taberei de anul acesta. Un gând aparte de mulțumire și recunoștință se îndreaptă către animatorii noștri, care și-au jertfit și dăruit timpul și energia pentru copiii și tinerii participanți la tabără. În multe momente am simțit împreună că puterea noastră nu vine de la noi, “ci este puterea lui Dumnezeu care lucrează în și prin noi” (Cf. Tesaloniceni 4,1)

Mulțumim tuturor participanților copii, tineri și adulți (au fost și părinți și bunici care au însoțit copiii de-a lungul taberei) și ne manifestăm bucuria și dorința de a ne revedea și la anul.

Mulțumim, de asemenea, tuturor binefăcătorilor noștri și celor care într-un fel sau altul au contribuit – fie direct, fie indirect – la organizarea și bunul mers al taberei de anul acesta.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu multă bucurie și dragoste creștină din partea noastră așteptăm să ne revedem anul viitor!

Omnia ad majorem Dei gloriam!

Iulia Albu și Florin Calica – ASTRU Cugir
Ioana Codrea și Cristian Jug – AGRU Cugir
Pr. Dr. Viorel–Gheorghe Codrea – Parohia Cugir

Mai multe fotografii se găsesc AICI.