Preferăm victoriile, dar pelerinajul de la Sighet, anul acesta, s-a întâmplat să se È›ină în sâmbăta dinaintea Duminicii Tomii, a acelei duminici în care ochii noÈ™tri rămân aÈ›intiÈ›i pe rănile lui Cristos. Suntem chemaÈ›i să le pipăim, să punem degetul în ele, să le constatăm aÈ™adar realitatea, să le contemplăm È™i, prin prisma lor, să ni le vedem pe ale noastre, răni de înfrângeri în aÈ™teptarea învierii…
Pelerini spre Cimitirul Săracilor, ne regăsim săraci călători spre mormintele necunoscute ale altor săraci, învinși, uciși și-nmormântați fără onoruri. Dar are rost umblarea noastră, se justifică prin cinstirea amintirii (sărăcia lor nu e îmbogățită de asta), prin clădirea de statui ale lor în sufletele noastre (poate morminte spoite)? Nu, nu organizăm procesiuni ca scrierile sau cuvintele lor să răsune în crângurile de pe malul Tisei, căci rugăciunea lor la Liturghia cerească atinge nemijlocit Inima lui Dumnezeu.
Pelerini spre Cimitirul Săracilor, privim spre golul rănii străvechi, perpetuat din coasta lui Cristos în trupurile celor dragi Lui. Noi, lăuntric goi, flămânzi de dragoste și de împlinire, de afecțiune și de prietenie, de viață, umblăm spre un loc gol, al morții. Nu mai căutăm vitalitatea orgoliului colorată prin discursuri pioase sau triumfaliste, ci ne bucurăm de gol și-l păstrăm grijulii cu nădejdea că focul iubirii îi va putea muta hotarele, îl va lărgi și va aprinde din nou, în el, setea (deja prea spălăcită) de dumnezeire.
Răni sunt și vorbele goale rostite pe drum, răni lipsurile, nemulțumirile de care ne alipim, răni neînțelegerile dintre noi, rană adâncă teama de-a nu fi iubiți. Dar rană deschisă și iubitoare e mulțimea de părticele de pâine devenite Trup de îmbrățișare lipsită de răspuns când preoții, după împărtășanie, s-au întors la altar cu potirele și patenele pline încă. Totuși visul înfrânt al lui Dumnezeu nu-L face să se oprească din visare, în ea Iubirea își are spațiul rezervat: Grădina Învierii unde, probabil, o magdalenă încă-și întinde mâinile – vise înfrânte – spre buzele răsfrânte ale rănii de sub coastă.
An de an, în al doilea Sabat din luna Maicii Domnului, preferăm să ne privim rănile, să le îngropăm printre buzele rănii acelei grădini a învierii din nou amenajată de către Cer pe pământ, la Cimitirul Săracilor din Sighet. ÃŽntr-acolo, cu nădejdea că lăcaÈ™uri ale iubirii se vor înmulÈ›i È™i în inimile noastre, pășim preferând înfrângerile…
Irina Cristina Mărginean
