Contemporaneitatea generațiilor

ÃŽn data de 17 Septembrie, ne-am bucurat mult să primim vizita distinÈ™ilor profesori de la Blaj – părintele Dr. Ioan Mitrofan ÅŸi părintele Dr. Anton Rus – cu prilejul primei reuniuni de credință pe care am dedicat-o rememorării istoriei asociaÈ›iei noastre.

Acțiunea a avut loc în proaspăt inaugurata sală “Vasile Aftenie”, de pe lângă Parohia Adormirea Maicii Domnului din București, participând un număr de 35 de credincioși din toate parohiile Capitalei. Ne-au stat alături Pr. Ioan Marcel Dăneţ – spiritualul AGRU București şi Pr. Constantin Olteanu.

Prilejul întâlnirii l-a constituit prezentarea cărții Părintelui Dr. Anton Rus – “CREDINŢA în ACŢIUNE. O introducere în istoria Asociației Generale a Românilor Uniţi A.G.R.U. (1929 – 1948)”. De asemenea, ne-am propus să aflăm – despre oferta Facultăţii de Teologie Greco-Catolică de la Blaj, aceasta fiindu-ne prezentată în evoluţia ei de către Părintele Dr. Ioan Mitrofan.

Agriştii participanți au putut afla lucruri importante despre modul în care a luat ființă Asociația noastră, în anul 1929 – având drept principal scop promovarea vieții religioase sociale. În spiritul atmosferei generate de Acțiunea Catolică (promovată de Papa Pius al XI-lea), AGRU îşi propunea să ofere o soluție creștină la problemele vieții, pornind de la adevărul că propria desăvârșire (propriul bine) nu poate fi obținut în afara societății (a binelui comun). Organizarea asociației a fost, încă de la început, una parohială – de aceea, ne-am propus împreună cu Consiliul Director al AGRU București, să medităm asupra formulei “piramida centralizată” – pentru a întări viața socială a membrilor Bisericii noastre.

În cea de-a doua parte a întâlnirii, am reflectat la rolul pe care agriştii îl pot avea în a descoperi oamenii motivați, acele conștiințe pregătite să asigure creștinătatea zilei de mâine. Cum au exprimat distinșii invitați – “generația înlocuitoare”, căreia ii va reveni (din nou!) misiunea emancipării poporului român, prin… cultura :-) !

În cuvântul său de încheiere, Părintele Ioan Marcel Dăneţ a adus un omagiu personalităților AGRU București din ultimele două decenii.

Mulțumim tuturor celor prezenți!

AGRU-BucureÅŸti


De la stânga la dreapta: Pr Dr Anton Rus, Călin Diaconu, Pr Dr Ioan Mitrofan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *