Asociaţia Generală a Românilor Uniţi, Greco-Catolici

Iată-mă, trimite-mă pe mine! (Isaia 6,8)
  • rss
  • Start
  • Despre AGRU
  • Istorie
  • Statut
  • Calendar
  • Resurse
    • Apostolicam Actuositatem
  • Albume foto
  • Ajutor
    • La prima conectare
  • Contact

Ziua Bolnavului şi apariţia Fecioarei Maria de la Lourdes celebrate la Şomcuta Mare

- | 13 Februarie 2010 | 661 afişări

Joi, 11 februarie 2010, în Parohia greco-catolică cu hramul “Înălţarea Domnului” din Şomcuta Mare – Protopopiatul Chioar, la iniţiativa Reuniunii Mariane şi AGRU s-a celebrat Ziua Bolnavului şi apariţia Fecioarei Maria de la Lourdes din 11 februarie 1858.

Programul Reuniunii Mariane “Regina Cerului”, având ca motto “Cu dragă inimă cerem mereu Maică primeşte-ne sub scutul tău”, a început la ora 17,00. 

Preşedinta Reuniunii Doamna profesoară Maria Buteanu  a fost animatoarea acestei ore , avându-i alături pe grupul de copii şi tineri ai Parohiei. Tema care a deschis manifestarea a fost o evocare a locului şi a miracolului de la Lourdes, Preşedinta reuniunii spunând: “ Lourdul este opera lui Dumnezeu făcută pentru ajutorul şi mângâierea oamenilor, este de atunci un loc de pelerinaj şi de miracole, căci Sfânta Fecioară a făcut să ţâşnească din stâncă un izvor tămăduitor. Grota este imitată în multe ţări, prin bunăvoinţa unor suflete creştine ea a ajuns şi la noi în această biserică. Să ne unim rugăciunile cu cei ce se roagă la Lourdes, acolo unde se ridică la cer suspine, şi coboară înapoi minuni”. A urmat încredinţarea copiilor, “cei mai frumoşi trandafiri ai bisericii noastre”, aşa încât pe o ghirlandă de flori de la picioarele Mariei au fost puse numele copiilor prezenţi. S-a continuat cu Rozariul de bucurie, rugăciune către Sfânta Fecioară de Lourdes pentru bolnavi. Cântecul “Fecioara la munte” a răsunat mlădios în întreaga biserică. Împreună cu ei au realizat una din cele mai frumoase ore a după-amiezi din luna februarie, în preajma frumoasei statui a Preacuratei din grota de la intrarea în Biserică.

Membrii AGRU împreună cu preotul paroh, au fost alături de cei suferinzi la Centrul de Sănătate din localitate, oferind dulciuri şi cartea de rugăciuni cu Novena de la Lourdes celor 30 de bolnavi aflaţi în acea zi internaţi. Cuvintele de încurajare şi rugăciune au suplinit într-o mică măsură starea lor. Mulţumind pe această cale Doamnei Manager Dr. Damian Ildiko, care a avut amabilitatea de a ne primii în această zi de suflet.

Cu acest prilej de la ora 18,00 a fost celebrată Sfânta Liturghie de Parohul Bisericii Vasile Butean împreună cu credincioşi prezenţi. În cadrul Sfintei Liturghii a fost prezentat Mesajului Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru cea de-a XVIII-a Zi Mondială a Bolnavului, care, în Anul Preoţiei, şi-a îndreptat gândul “în mod deosebit spre voi, iubiţi preoţi, slujitorii celor bolnavi, semn şi instrument al compasiunii lui Cristos, care trebuie să ajungă la orice om marcat de suferinţă. Vă invit, iubiţi preoţi, să nu încetaţi să le daţi îngrijire şi alinare. În sfârşit, mă adresez vouă, iubiţi bolnavi, şi vă cer să vă rugaţi şi să oferiţi suferinţele voastre pentru preoţi, ca să se poată menţine fideli faţă de vocaţia lor şi slujirea lor să fie bogată în roade spirituale, în folosul întregii Biserici”.

La sfârşitul serii s-au împărţit iconiţe cu Fecioara de Lourdes.

Mulţumim Bunului Dumnezeu şi Preacuratei Fecioare Maria.

imagine

imagine

Categories
6. AGRU eparhial Maramureş

« Carnavalul tinerilor greco-catolici din Arad CONVOCARE »

Căutare

AGRU în ţară

  • 1. AGRU naţional
  • 2. AGRU arhieparhial Alba-Iulia şi Făgăraş
  • 3. AGRU eparhial Oradea
  • 4. AGRU eparhial Lugoj
  • 5. AGRU eparhial Cluj-Gherla
  • 6. AGRU eparhial Maramureş
  • 7. AGRU Bucureşti
  • ACRO
  • Reuniunea Mariană

Evenimente recente

  • Întâlnirea membrilor AGRU Cugir şi ASTRU Cugir
  • Zilele Acţiunii Catolice la Şişeşti
  • Foto: Comunicare la Timişoara cu titlul “Viaţa şi activitatea Pr. Dr. Canonic Nicolae Brânzeu”
  • Anunţ: Zilele Acţiunii Catolice 2011
  • Întâlnirea anuală a membrilor Comitetului Director al AGRU
  • Contemporaneitatea generațiilor
  • Reînfiinţarea Reuniunii Mariane la Lipova
  • Protest al AGRU faţă de iniţiativa resfinţirii Catedralei din Baia Mare
  • Comemorarea Pr. Prot. On Coriolan Mureşan la şase luni de la trecerea la Domnul
  • Memorabile portrete
  • Ziua AGRU sărbătorită la Orăștie
  • Curs formare pentru responsabilii adulţi din AC
  • Foto: Curs formare pentru responsabilii adulţi din AC
  • O filă în buchetul spiritual oferit Sfântului Părinte
  • Foto: Întâlnire de lucru a echipei sectorului adulţi a ACRO

Evenimente din lunile şi anii trecuţi

RSS Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: ultimele ştiri

Etichete

1 decembrie 6. AGRU eparhial Maramureş Adunarea Generală AGRU Bucureşti agru Deva AGRU Orăştie AGRU şi ASTRU Anunţuri Arad Arad-centru Asistent Spiritual ASTU+AGRU Chioar Comitet Director Corneliu Coposu Crăciun 2010 Cugir Deva ep. Vasile Aftenie Eparhia de Lugoj Eparhia de Oradea foto Imagini intalniri pr. dr. Anton Rus pr. dr. Ioan Mitrofan Protest Reuniunea Mariana Eparhia de Lugoj Reuniunea Mariană Eparhia de Maramureş sector adulti sedinte Timişoara veghe şi rugăciune Zilele Actiunii Catolice 2010 Zilele Actiunii Catolice 2011 Şişeşti

Calendar

rss Comments rss valid xhtml 1.1 design by jide powered by Wordpress get firefox