Sfinţirea bisericii din Comloşu Mare. Reactivarea Reuniunii Mariane

Comunitatea greco-catolică din Comloşu Mare (judeţul Timiş) a avut onoarea să aibă în mijlocul său în data de 20 septembrie 2009, pe Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcopul greco-catolic de Lugoj. Înaltul Ierarh a sfinţit biserica greco-catolică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, în urma lucrărilor de reparaţii şi restaurare integrală la care a fost supus lăcaşul de cult, atât în interior cât şi în exterior. Credincioşii din Comloşu Mare au avut parte astfel de a treia vizită pastorală a Excelenţei Sale Episcopul Alexandru al Lugojului în cei 15 ani de episcopat ai Prea Sfinţiei Sale.

Parohia din Comloşu Mare a luat fiinţă cu puţin timp după întemeierea Diecezei de Lugoj (eveniment care a avut loc la 26 noiembrie 1853, prin Bula pontificală „Apostolicum Ministerium” a Papei Pius al IX-lea, care a dat si un edict pentru parohiile ce intrau sub jurisdicţia Episcopiei Lugojului).

Comunitatea română unită cu Roma din Comloşu Mare a luat fiinţă în anul 1858, deoarece atunci a fost sistematizată, iar primele matricole datează din anul 1857. Primele documente referitoare la parohia greco-catolică din Comloş sunt din anul 1860, an în care a început funcţionarea arhivei. Primul preot român unit care a activat în comunitatea noastră este Petru Grozescu (între anii 1856-1872). Din acest moment, în parohia greco-catolică din Comloşu Mare au fost permanent preoţi, cu excepţia perioadei de după începerea prigonirii acestei Biserici, în anul de tristă amintire 1948.

În fericita zi a sfinţirii bisericii, Prea Sfinţia Sa Alexandru al Lugojului a fost întâmpinat la intrarea în localitate de parohul actual al Comloşului, Părintele Dumitru Crişan, de numeroşi credincioşi plini bucurie şi speranţă, cu tradiţionala pâine şi sare precum şi cu buchete de flori. Primarul localității, domnul Ovidiu Ştefănescu, i-a urat Înaltului Ierarh bun venit în mijlocul comloşenilor şi l-a însoţit până la biserica greco-catolică într-o caleaşcă trasă de doi cai. Ajunşi în faţa bisericii împodobite de sărbătoare, Prea Sfinţia Sa a fost salutat de: Pr. Nicolae Ovidiu Teodorescu, Consilier eparhial, Vicar foraneu al Timişoarei şi protopop de Timişoara, Pr. Prot. On. Marius Pârvu, Consilier eparhial şi paroh la Sânnicolaul Mare, Mons. Mihai Vereş, Capelan de onoare al Sanctităţii Sale şi paroh de Uivar, Pr. Ilie Tomoioagă, Paroh de Cărpiniş, Pr. Gheorghe Traian Ardelean, paroh la Periam şi Pr. Gheorghe Berciu, paroh de Cenad.

Pe lângă sfinţirea bisericii, în aceeaşi zi P.S. Alexandru a mai sfinţit trei statui reprezentând-o pe Preacurata Fecioară Maria, care vor fi aşezate spre a veghea şi proteja localitatea la cele trei intrări în localitate. Tot în cadrul acestui moment solemn de sfinţire a bisericii s-a dezvelit şi s-a sfinţit o placă memorială pe care au fost trecute numele preoţilor care au slujit în această biserică.

La sfârşitul Liturghiei arhiereşti, Excelenţa Sa a mulţumit domnului primar Ovidiu Ştefănescu pentru prezenţa sa la acest eveniment al parohiei greco-catolice, a mulţumit corului bisericii pentru răspunsurile date la Sfânta Liturghie, precum şi tuturor credincioşilor prezenţi la eveniment.

După Liturghie, Prea Sfinţia Sa a condus ceremonialul de reînfiinţare a asociaţiei religioase „Reuniunea Mariană” din cadrul Parohiei Comloşu Mare, ceremonial în cadrul căruia au fost primite în asociaţie 28 de persoane.

Un alt moment solemn al acestei zile a fost conferirea titlului de Iconom Stavrofor şi a Crucii pectorale Părintelui paroh Dumitru Crişan, pentru activitatea pastorală şi pentru contribuţia la renovarea integrală a bisericii.

După toate aceste momente încărcate de spiritualitate şi emoţie, P.S. Alexandru împreună cu invitaţii la ceremonie au participat la o agapă frăţească organizată la Casa Naţională „Iulian Grozescu” din localite. Excelenţa Sa a fost rugat să lase câteva cuvinte ca amintire în Cartea localităţii şi a răspuns afirmativ la această invitaţie din partea oficialităţilor locale.

Credincioşii greco-catolici din Comloşu Mare, împreună cu păstorul lor, speră că vor mai avea onoarea şi cinstea ca Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcopul Greco-Catolic de Lugoj, să viziteze comunitatea comloşană, cu alte fericite ocazii.

Drd. Sergiu Åžoica

Mai multe fotografii de la eveniment să găsesc AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *