Întrunire mariană la Oradea (comunicat)

În data de 15 martie 2008, în cadrul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică Oradea, a avut loc Întrunirea Mariană cu tema "150 de ani de la Apariţiile Sfintei Fecioare Maria la Lourdes". Au participat reprezentanţii Reuniunii Mariane din întreaga eparhie sub conducerea Biroului Pastoral şi a preşedintelui Reuniunii Mariane, d-na Otilia Balaş.

Lucrările au fost binecuvântate de prezenţa PS. Virgil Bercea. Întâlnirea a debutat cu o mărturie de credinţă a doamnei Marlena Prigoreanu. Materialul privind Apariţiile de la Lourdes a fost prezentat de pr. Alexandru Buzalic.

Concluziile acestei întâlniri:

1. În Reuniunile Mariane din întreaga eparhie vor avea loc acţiuni dedicate Anului Jubiliar Marian – 1858 – 2008;
2. Alegerea, la nivel de protopopiate , a preşedinţilor Reuniunii Mariane;
3. Organizarea unui pelerinaj eparhial la Mănăstirea "Maria-Radna", la 8 septembrie 2008;
4. Întrunirile mariane, la nivel eparhial, vor avea loc pe rând, la centrele protopopiale. La invitaţia protopopiatului de Zalău, următoarea întrunire va avea loc în acest protopopiat.

Reuniunea Mariană Oradea

img3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *